Regionalizarea României vine cu paşi repezi peste Maramureşul nostru, o ţară cu cinci ţări care este pe cale de dispariţie. GAZETA de Maramureş strigă de multă vreme că timpul nu mai are răbdare şi politicienii vor rezolva una dintre cele mai complicate probleme administrativ-teritoriale, regionalizarea.
Actuala putere, având girul populaţiei, doreşte modificarea Constituţiei României, cartea fundamentală a statului, iar regionalizarea urmând a fi exprimată în Constituţie.
Ca idee nu este rău, greu de înţeles este modul heirupist în care se lucrează la proiectul de reîmpărţire administrativ-teritorială a ţării. Noi am semnalat de mult neconcordanţe între realităţi şi interesele politice, mai ales pe fondul unei slabe reprezentări politice a judeţului, în ultimii ani.
Dar nu este totul pierdut. La instalarea noului prefect, Anton Rohian, au fost trei discursuri importante şi însemnate. Este pentru prima dată că oficiali ai Maramureşului spun adevărul pe care îl aşteptam de atâta timp, regiunea Maramureş trebuie să existe cu capitala în Baia Mare. PSS Iustin Sigheteanul, episcop vicar, primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş şi directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, Teodor Ardelean au rostit fraze ce rămân în memoria colectivă. Vă prezentăm trei puncte de vedere care au ca numitor comun dragostea pentru Maramureş, dar mai ales raţiunea, judecata corectă şi asumarea unei responsabilităţi pentru mai binele acestei zone atât de încercate în ultimii 20 de ani.
La instalarea prefectului Anton Rohian a fost prezent secretarul de stat din cadrul MAI, Constantin Cătălin Chiper.
Înainte de a prezenta trei discursuri electrizante, facem câteva precizări. Regionalizarea este o consecinţă a intrării în UE. Nu a fost o condiţie absolută, dar este o recomandare deoarece se tinde spre o Europă a regiunilor în care fin