Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend fierbinte în Capitală. Mii de biciclişti, tabără de manifest şi încă un marş de amploare vor zgudui oraşul pentru două zile

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Capitala României urmează să treacă printr-un weekend aglomerat având în vedere că cel puţin două proteste de amploare vor avea loc sâmbătă şi duminică. De-o parte sunt cei 10.000 de biciclişti anunţaţi care vor mărşălui 18 kilometri prin oraş cerându-i demisia primarului Oprescu, pe de altă parte, protestatarii din Piaţa Universităţii se pregătesc pentru o nouă acţiune de amploare organizată duminică.

Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti (CBB) împreună cu Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ din România (OPTAR) organizează, sâmbătă, un protest de amploare ce se va întinde pe circa 18 kilometri, traversând centrul oraşului. Adunarea se va face de la ora 14.30 în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Vineri, circa 3.000 de oameni au spus că vor participa la manifestaţie pe pagina evenimentului de pe Facebook. Organizatorii spun însă că numărul de pe reţelele de socializare este de obicei dublat de cei care chiar vin la manifestaţii.

Protestatarii vor milita pentru marcarea benzilor care semnalează accesul bicicliştilor pe carosabil şi vor cere demisia primarului Sorin Oprescu pentru lipsa de acţiuni eficiente în cei cinci ani de mandat. „Domnul Oprescu a afirmat că vrea referendum pentru a afla opinia oamenilor. Noi vom ieşi în stradă pentru a spune clar: «Vrem piste pe şosea! Vrem un Bucureşti pentru oameni!» Iar dacă vom fi ignoraţi, vom ieşi din nou în stradă. Mai mulţi şi mai hotărâţi!“, a spus Marius Scarlat, membru fondator OPTAR.

Protestatarii din Piaţa Universităţii, solidari cu bicicliştii

Din cele anunţate pe reţelele de socializare, se pare că o parte dintre bucureştenii care manifestează de peste două săptămâni împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană se vor alătura bicicliştilor. La manifestaţie sunt aşteptaţi circa 10.000 de oameni, dar şi o parte dintre cei care protestează încă de pe 1 sept

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°