Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bazinul olimpic de 5 stele va fi gata în decembrie. Investiţia se ridică la 7 milioane de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Lucrările pentru complexul de înot au început în luna ianuarie şi sunt programate să fie gata în februarie 2013. Reprezentanţii primăriei spun însă că bazinul ar putea fi gata în decembrie, pentru că lucrările sunt devansate cu două luni.

Pe lângă bazinul olimpic cu zece culoare, la subsol va mai exista o piscină pentru copii şi una pentru persoane cu dizabilităţi.

Noul bazin va avea 4.800 de metri pătraţi şi zece culoare, faţă de 2.800 de metri pătraţi şi opt culoare. Noua construcţie va fi pe trei niveluri, iar, în total, vor fi 900 de locuri în tribune, de o parte şi de alta a bazinului, urmând ca la subsol să fie alte două bazine mai mici, unul pentru copii şi altul pentru persoane cu dizabilităţi.

Reabilitarea şi modernizarea bazinului olimpic din Braşov a fost estimată la şapte milioane euro. Consiliul Local Braşov a aprobat încă din 2007 studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici, iar în 2009 a fost aprobată cererea de preluare de către Compania Naţională de Investiţii. Astfel, 70% din finanţare a venit de la Guvern, iar edilii au trebuit să suportedoar 30% din costuri.

Competiţii de polo

Conform proiectului, Bazinul de înot va putea fi utilizat atât de sportivii de performanţă, pentru antrenamente, cât şi de copiii care doresc să ia cursuri de înot sau de persoanele care doresc să se relaxeze sau să facă tratament. Primarul a precizat că în noul bazin de la Braşov se vor putea desfăşura şi competiţii de polo şi chiar să se dezvolte acest sport şi la Braşov.

Totodată, complexul sportiv va mai fi dotat la subsol şi cu o zonă de recuperare pentru sportivi(care va include cabinete medicale, bazin, duşuri, grupuri sanitare, vestiare), saună, masaj şi hidroterapie. La etaj va exista un cabinet antidoping, dar şi un foaier, unde vor fi baruri, iar pe timp de vară o terasă cu şezlonguri.

Bazinul de înot de la Bra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum o ora
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 39 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Final de telenovelă pe Bega. Elisabeta Lipă a agreat soluția pentru mutarea secției de canotaj a CSM Timișoara

Adevarul acum o ora
Demolarea unei baze de canotaj de pe malurile Begăi a stârnit multe discuții în Timișoara. Sportivii, care au primit un spațiu temporar, au fost folosiți de politicieni în campanile lor electorale împotriva actualei administrații.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°