Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALERTĂ: Accident cu opt victime la Baisa. Printre răniţi se află şi trei copii

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 · ·

Circulaţia spre şi dinspre Suceava a fost întreruptă până la ora 13.30 din cauza accidentului de la Baisa. La ieşirea din municipiul Botoşani , Poliţia Rutieră a dirijat maşinile pe ruta ocolitoare, Botoşani-Bucecea-Huţani. Zeci de maşini au rămas blocate în trafic timp de o oră, în zona Baisa.

UPDATE:

Ora 15.00

Medicii spun că vinctimele accidentului de la Baisa care au ajuns la spital sunt în afara oricărui pericol. Cei trei copii sunt accicentaţi uşor şi vor rămâne internaţi la Spitalul de Pediatrie pentru supraveghere medicală. De asemeni, la Spitalul Judeţean de Urgenţe "Mavromati" vor rămâne internate doar trei persoane care au suferit fracturi. "O femeie este mai grav rănită, cu coastele fracturate. Mai sunt doi pacienţi pentru care aşteptăm rezultatul analizelor, dar starea lor generală este bună. Probabil că vor mai rămâne internaţi să vedem cu evoluează", a spus mediciul Petrică Rădăuceanu, şeful UPU.

Ora 13.00

Accidentul, înregistrat cu opt victime, dintre care trei copii a avut loc în jurul orei 12.00, în apropiere de Stâna Baisa. Toate victimele au fost transportate la Spitalul judeţean de Urgenţe pentru îngrijiri medicale. Cercetările la faţa locului sunt coordonate de şeful Serviciului Poliţieie Rutiere , comisarul şef Dumitru Zmău.

Din primele cercetări s-a stabilit că vina aparţine unui şofer din localiatea Dragomireşti , judeţul Neamţ care a nu a acordat prioritate şi a tăiat calea unei coloane de maşini pentru a vira spre un service auto din zonă.

"Cu certitudine vinovăţia aparţine şoferului autovehiculului Ford Galaxy, înmatriculat în Italia, condus de Vasile Necolau, de 38 de ani, domiciliat în localitatea Dragomireşti, Neamţ. Şoferul are permis de conducere dobândit în Italia. Nu a acordat prioritate şi a tăiat faţa unui VW Golf pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 36 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 11 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°