Un agent principal de poliţie, fost şef al Postului comunal Dorneşti, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals în declaraţii după ce ar fi închis un dosar de cercetare penală în baza unei declaraţii false. Concret, susţin procurorii, la îndemnul omului legii, fiul unei localnice care a depus o plângere la poliţie a redactat o declaraţie de renunţare la dosarul penal, declaraţie dată în fals, în numele femeii.
Declaraţia în fals, dată după dictarea poliţistului
Toată povestea din acest caz a plecat de la inundaţiile din vara anului 2010, care au afectat serios şi comuna Dorneşti, iar la scurt timp s-au alocat bani pentru lucrări de regularizare a pârâului Ruda, de pe raza comunei. Între Administraţia Naţională Apele Române, firma care a început lucrările şi o serie de localnici au apărut în scurt timp litigii. Asta pentru că unele lucrări „rupeau” din suprafeţe deţinute de o serie de localnici. Este şi cazul unei sere care, au susţinut reprezentanţii Primăriei Dorneşti, era amplasată parţial şi pe domeniul public. Sera a fost distrusă, iar proprietara, Elena Florea Schipor, s-a declarat păgubită şi a depus o plângere la Postul de Poliţie Dorneşti. Şeful de post, agentul principal Radu Constantin Moloce, a deschis un dosar penal, care a fost înregistrat la Judecătoria Rădăuţi.
Ulterior, femeia a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii firmei care au lucrat în zonă, la un moment dat părţile dând semne că sunt aproape de a se înţelege.
La Postul de Poliţie Dorneşti, pe 1 noiembrie 2011, se arată în rechizitoriu, s-au prezentat fiul reclamantei, Cristinel Constantin Schipor, şi unul dintre angajaţii firmei care a lucrat în zonă. Fiul reclamantei ar fi vrut să dea o declaraţie de renunţare la plângere în numele să