Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mignon: APCE, dispusă să colaboreze cu Legislativul român la amendarea Statutului parlamentarilor

Publicat in Mediafax, luni 25 februarie 2013 ·

Preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon, a declarat, luni, că organismul pe care îl conduce are disponibilitatea să colaboreze cu Legislativul român pentru amendarea Statutului parlamentarilor şi "împrăştierea oricăror dubii" privind "sancţionarea incompatibilităţii".

"Ştiu că lucraţi la Statutul parlamentarilor, iar Adunarea noastră a lucrat la acelaşi subiect şi mai ales pe declaraţia referitoare la anumite conflicte de interese. Am confirmat acest lucru şi am confirmat de asemenea disponibilitatea Adunării noastre de a coopera cu dumneavoastră în legătură cu elaborarea unor amendamente pentru a împrăştia orice dubii care ar putea să existe în legătură cu sancţionarea incompatibilităţii", a afirmat Mignon, în discursul susţinut în plenul reunit al Camerelor Parlamentului.

Preşedintele APCE a subliniat că orice persoană condamnată trebuie să renunţe imediat la mandat, însă imunitatea trebuie să asigure parlamentarului şi să îşi exercite mandatul fără a fi supus la presiuni.

"Orice persoană care este condamnată trebuie să renunţe imediat la mandat. Imunitatea parlamentară trebuie să permită însă exercitarea mandatului fără niciun fel de presiuni. Este vorba despre credibilitatea actorilor politici în democraţie", a mai spus oficialul european.

Curtea Constituţională dezbate în 27 februarie sesizarea PDL şi PPDD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.

PDL şi PPDD au depus la Curtea Constituţională, în 14 februarie, sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, în 13 februarie, cu 298 de voturi "pentru", 101 voturi "

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 31 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Liniile de transport public din Bucureşti-Ilfov vor circula după un program de duminică, în perioada 1-6 mai

G4Media acum 12 minute
Liniile de transport public din regiunea Bucureşti-Ilfov vor funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 – 6 mai, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), într-un comunica

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°