Pe Strada Avrig, la numarul 7, s-a deschis un "Magazin de cafea". Pravalia respira un autentic duh balcanic de la 1900. Discretul "Leonard Caffe" e si locanta pentru "connaiseurs", dar, in principal, e micul negot de cartier, de unde cumperi pentru acasa suta de grame din boaba preferata, rasnita si calduta, mirosind innebunitor a viata tihnita, de lefegiu. Melanjul acela personalizat, pus la punct impreuna cu negustorul si adjudecat pentru multi ani in regim de tabiet de domn. Cafeaua pe care ai baut-o candva la Paris sau in Italia, cafeaua cu savori de neuitat pe care ai povestit-o de mai multe ori prietenilor si despre care nu credeai ca o sa ajungi vreodata sa poti spune: acum e si cafeaua mea. N-as fi pomenit de traiul linistit de cartier daca un coleg, caruia i-am dat adresa magazinului de cafea si toate asigurarile ca va afla in sfarsit soiul pe care si-l dorea, fara sa stie nici ca-l dorea, nici ca acesta exista undeva, nu m-ar fi ironizat. Vezi ca ai inceput sa ai obiceiuri de burghez, mi-a spus si a dat din cap cu repros. Cuvantul burghez vine de la burg.
Burghezul e un om care locuieste la oras tot asa cum taranul locuieste la tara, iar mitocanul in mitoc, adica in marginime. Cum de s-a ajuns ca a fi burghez sa insemne ceva reprobabil, nu-mi dau seama. Fapt e ca, pe masura ce burghezia era tot mai incriminata pentru toate relele omenirii, obiceiurile ei mi-au devenit tot mai dragi. Eu, baiatul din mitoc, am tanjit aproape dintotdeauna dupa cateva obiceiuri orasenesti. Si nu numai dupa niste obiceiuri ale burgheziei, ci si dupa gratioasele ei institutii de cartier: brutaria din capatul strazii, cofetaria din colt, beraria de alaturi, farmacia lui domâ Popescu, bodega lui nea Costache, macelaria lui tata Iorgu, magazinul de cafea si - fie-mi iertat ca-s de acum mitocan in etate si tata cu fete la casa lor - iepele luâ tante Elvira. Poate c-am incep
