De când ziarele şi agenţiile de ştiri şi-au mutat tot mai mult activitatea pe internet, prolifereazǎ obiceiul plasǎrii unor întrebǎri de opinie la care vizitatorii site-ului sunt invitaţi sǎ rǎspundǎ. Practica este prezentǎ şi în medii care, altfel, sunt cu totul respectabile. Rezultatul seamǎnǎ cu cel al unor sondaje de opinie, pentru cǎ se prezintǎ o întrebare, nişte variante de rǎspuns şi nişte procentaje. Uneori, ni se comunicǎ şi numǎrul rǎspunsurilor contabilizate, şi el poate fi de ordinul miilor. Aici e pericolul – cititorul grǎbit sau neavizat poate crede cǎ ele chiar sunt sondaje de opinie, mai ales cǎ nu rareori chiar poartǎ titulatura de “sondaj”.
Deosebirea esenţialǎ faţǎ de un sondaj veritabil constǎ în faptul cǎ cel din urmǎ presupune investigarea unui numǎr de persoane care constituie un eşantion reprezentativ (aleator sau nu), adicǎ o mulţime de indivizi care reproduce structura populaţiei din care a fost extras. Cu alte cuvinte, într-un bun eşantion reprezentativ pentru populaţia României, proporţiile femeilor, persoanelor cu studii superioare, maghiarilor etc. vor fi aproximativ egale cu cele înregistrate în întreaga populaţie. Pentru a se îndeplini aceastǎ condiţie, indivizii din eşantion vor fi selectaţi (dupǎ anumite reguli) de cǎtre cercetǎtor, deci în nici un caz nu se vor autoinvita.
Atunci când întrebarea este pusǎ pe un site ce poate fi accesat de oricine, apartenenţa la mulţimea respondenţilor depinde de voinţa vizitatorului site-ului, nu de o metodǎ ştiinţificǎ de selecţie. Unii se apǎrǎ, spunând cǎ distribuţia rǎspunsurilor ar fi reprezentativǎ pentru utilizatorii respectivului mediu de comunicare. Nici mǎcar asta nu e adevǎrat, cǎci nu oricine viziteazǎ un site doreşte sǎ rǎspundǎ, din motive diferite: este sau nu interesat de temǎ, face sau nu parte din categoria “militanţilor” (persoane care doresc ca opinia lor sǎ fie
