Creşterea nivelului de guvernanţă corporativă, instituirea managementului privat şi listarea unor pachete minoritare în companiile de stat, sunt schimbări ce vor pune economia românească pe alte baze. Unul dintre pionierii acestui proces este şi Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.

De cele mai multe ori, prestaţia Franklin Templeton (FT) a fost judecată doar prin prisma unor criterii imediate şi de multe ori neimputabile, în calitatea sa de administrator al Fondului Proprietatea.

Demersurile FT, dar şi rezultatele acestora, trebuiesc însă privite într-un cadru mai larg şi pe termen lung. Iar din această perspectivă, implicarea directă şi indirectă a reprezentanţilor acestei companii în managementul unor companii de stat, se va vedea nu doar în performanţele acelor companii, cât şi în performanţele economiei româneşti în ansamblu.

Ce nu i se poate imputa managementului Fondului Proprietatea

Nu de puţine ori managementul FP a fost considerat răspunzator pentru evoluţia (deloc spectaculoasă) pe termen scurt sau mediu a preţului acţiunii FP la Bursa de Valori. Chiar avocaţi, de prestigiu, buni cunoscători ai pieţei de capital româneşti au invocat acest aspect deşi principiile de funcţionare ale unei pieţe fac distinctie între pârghiile de management şi modul în care o bursa percepe, fidel sau deformat, activitatea respectivului administrator. Este diferenţa între “ce face managementul” si “ce crede piaţa despre ceea ce face managementul”.

Ce trebuie însă avut în vedere, este că, dincolo de rezultatele pe termen scurt, “fructele” unei bune administrări ar trebui să se reflecte pe termen lung, măsurat în semestre sau ani.

Este adevărat că unii dintre acţionarii iniţiali despăgubiţi sub aceasta forma ar putea avea constrângeri de timp sau financiare care să-i îndemne să vânda mai devreme decât e