Câştigătorul Superkombat Final Elimination, româno-nigerianul Benny Adegbuyi, îl va înfrunta pe 8 august, în capitala statului Surinam, Paramaribo, pe favoritul local Ismael Londt, finalistul circuitului K-1 şi campionul Superkombat la cateogira grea.
“Voi întâlni un luptător de top, care şi-a demonstrat valoarea în ultimul an, nu degeaba a ajuns până în finala circuitului K-1. Este foarte puternic, însă eu am un avantaj al alonjei şi voi încerca să profit. Londt porneşte ca favorit datorită rezultatelor anterioare, cât şi a faptului că va avea fanii alături de el, dar pentru mine va fi o ocazie bună să mă fac din nou remarcat şi să revin în top 10 mondial”, a declarat Benjamin Adegbuyi, care se antrenează din 2010 sub comanda lui Alin Panaite la Respect Gym Bucureşti.
“Va fi un meci spectaculos, ambii sunt specialişti în victorii înainte de limită, aşa că orice se poate întâmpla chiar dacă Londt este favorit. Aşa cum a reuşit surpriza, anul trecut, când l-a făcut KO la Final Elimination pe Sergey Lascenko, Benny poate face o nouă figură bună şi acum în Surinam, deşi e clar că va avea în faţă unul dintre cei mai buni grei din lume la ora actuală”, a declarat şi preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.
Originar din Cluj-Napoca, Adegbuyi este considerat unul dintre cei mai promiţători luptători din lume la categoria grea, anul trecut ajungând până pe locul 8 în topul realizat de LiverKick, cel mai cunoscut site internaţional de specialitate. În vârstă de 28 de ani, sportivul de 1,98 metri şi 120 de kilograme a adunat 12 victorii la profesionişti, dintre care 10 înainte de limită, şi are doar două înfrângeri, iar anul trecut, la Varna (Bulgaria), a câştigat piramida turneului Superkombat, ajungând ulterior până la turneul final de la Bucureşti, unde a cedat în semifinale contra lui Pavel Zhuravlev.
În schimb, Is