Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metro, zona alimentelor expirate

Publicat in Ziua Constanta, luni 30 octombrie 2006 ·

De la infiintarea centrelor comerciale Metro, numai Directia Sanitar Veterinara a confiscat 54 tone de carne si 26,8 tone de produse din carne * De la magazinul Metro 2, desi a fost deschis numai din 2005, au fost deja confiscate aproape 27 tone de carne si peste noua tone de produse din carne * Totodata, in perioada 2004-2006, de la cele doua Metro s-au mai confiscat 107 tone de peste, sase tone de lapte, peste o suta de tone de produse lactate, 135 mii de oua si 37 tone de produse de cofetarie-patiserie * Pe langa cele prezentate, alte sute de tone de produse, au ajuns totusi la clienti * In tot acest timp, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului a efectuat doar doua controale, iar Inspectia Sanitara de Stat, 15 * In verificarile sale, ISS a retras din rafturi 165 kilograme de carne si aproape 150 kilograme de peste * Din cauza vanzarilor slabe, carnea expira si este confiscata de inspectorii DSV Accidente cu produse cu probleme se intampla si pe la case mai mari, nu numai la micile buticuri. Despre produsele alimentare vandute cu nereguli de cele doua magazine Metro din Constanta, cotidianul nostru a scris in nenumarate randuri. In numarul de astazi vom da publicitatii o serie de date, care efectiv il vor face pe orice client al magazinului sa se ia de ganduri. Vom arata, cum de la infiintarea la Constanta a celor doua centre, unele institutii ale statului cu atributii in domeniu, doar au trecut pe la Metro, fara sa se cunoasca totusi ceva in urma lor. Sute de tone de carne cu probleme Dintre cele trei institutii ale statului cu atributii de control la magazinele despre care vorbim, Directia Sanitar Veterinara a inregistrat o serie de rezultate notabile in lupta cu unele din produsele pe care Metro le vinde clientilor. Astfel, de la infiintarea acestora, DSV a confiscat pana acum 54 tone de carne si 26,8 tone de produse din carne, dintre care mai mul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru un land din Germania: Avertismente de furtuni puternice

Ziare.com acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum o ora
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 3 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă, afirmă un consilier al lui Netanyahu

News.ro acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum o ora
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°