Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A văzut pe VIDEO CHAT cum îi era ÎNJUNGHIATĂ soţia GRAVIDĂ. Cum s-a terminat totul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 noiembrie 2013 ·

Un militar american, aflat în misiune în Asia, a trăit cel mai greu moment din viaţa sa, atunci când, în timpul unei conversaţii cu soţia sa, prin intermediul video chat-ului, a văzut cum aceasta era înjunghiată.

Rachel Poole, în vârstă de 31 de ani, gravidă în nouă luni, a fost atacată de un tâlhar care s-a ascuns în casa acesteia, sub privirea îngrozită a soţului, scrie Huffington Post. Femeia a fost dusă de urgenţă la spital, unde a născut prin cezariană.

Agresorul a fost prins, după ce militarul a alertat autorităţile. Soţia acestuia l-a recunoscut în timpul atacului şi a strigat numele acestuia, astfel că lui Poole a reuşit să ofere poliţiştilor toate informaţiile necesare prinderii atacatorului. Citiți și: DAT AFARĂ din casă de PĂRINȚI, pentru că AVEA o problemă SEXUALĂ BIZARĂ, a fost SALVAT de un mesaj postat pe INTERNET

Agresorul era o cunoştinţă mai veche a cuplului şi a mărturisit că cei doi îi datorau o sumă de bani.

Atât femeia, cât şi copilul acesteia au supravieţuit, iar atacatorul a fost pus sub acuzaţia de tentativă de omor calificat.

TOP 3 RECOMANDĂRI ALE EDITORILOR: Savant american, condamnat la moarte în RomâniaMARȘUL TĂCERII. Angajații din sănătate au protestat cu un SICRIU ȘI COROANE DE FLORI| VIDEO

CONGRES PNȚCD. MRU: "Ieșiți la luptă, așa nu se mai poate". Vlad Moisescu: "Armata roşie a PSD are, astăzi, ţara la dispoziţie"

TOP 3 CELE MAI CITITE ȘTIRI: CELE MAI PENIBILE momente filmate la NUNȚI. Peste 13 milioane de oameni au RÂS CU LACRIMI | VIDEOO FEMEIE s-a DEZBRĂCAT la BUSTUL GOL în AEROPORT. Cât a plătit pentru ÎNDRĂZNEALA eiAu fost dați afară din cauza acestor fotografii! Nici nu își imaginau ce îi așteaptă| GALERIE FOTO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°