CFR Cluj a început cu stângul sezonul, iar prestaţiile "vişiniilor" au fost cu mult sub aşteptări. Ionuţ Rada a găsit însă soluţia: „Nu vom mai pierde puncte”, promite fundaşul ardelenilor. Clujenii au nevoie de o victorie mai ceva ca de aer. Doi foşti antrenori în Gruia pariază că timpul va rezolva tot.
Chiar dacă a stat mai mult pe bancă decât în teren, Ionuţ Rada (foto,. în verde) ştie ce se poate face pentru a scoate CFR-ul din impas. Punctele sunt vitale, pentru că în caz contrar trupa din Gruia îşi poate lua adio prematur de la obiectivul trasat de conducere. „Nici noi nu ne aşteptam la asemenea rezultate. Trebuie să ne gandim la meciul următor, încă nu este nimic pierdut. Încă putem recupera terenul pierdut în acest început de campionat, putem să îi ajungem pe cei din faţă", este convingerea lui Rada.
Fostul antrenor al "vişiniilor" Eugen Trică a fost şi el şocat de startul slab al CFR-ului. Nu se aştepta la o asemenea evoluţie a fostei sale echipe, însă crede că situaţia poate fi remediată, dar numai în condiţiile în care echipa îşi va schimba atitudinea. „Până acum, lucrurile nu au mers bine, echipa pare departe de ceea ce şi-a propus. După joc, în nici un caz, după ce am văzut în nici un caz. Dar este devreme să vorbim acum cine se va bate la campionat. Poate după şase, şapte, opt etape, atunci putem spune", a afirmat Trică.
Sorin Cârţu e şi el de acord cu Trică. Faptul că CFR Cluj are un antrenor nou şi că în vară au plecat 18 jucători şi au sosit alţi 10 a făcut ca lotul să nu fie omogen, susţine "Sorinaccio". „E clar, CFR e o echipă heterogenă deocamdată. Numai timpul lucrează pentru ei, mai ales că au şi un antrenor nou. Au mult de lucru, trebuie să-şi pună la punct relaţiile de joc, iar jucătorii să ajungă să se cunoască, să se simtă, să înţeleagă exact ce le cere antrenorul şi să apară automatismele. E o problemă de timp", a punctat Câr