Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a primit acordul Guvernului să construiască locuinţe cu chirie, prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări publice, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate în şedinţa de joi, potrivit Mediafax.
"În acest fel, statul va putea răspunde numărului mare de cereri de locuinţe pentru închiriere existente la nivel naţional, în condiţiile în care fondurile publice sunt insuficiente, dezvoltându-se în acelaşi timp fondul de locuinţe destinate închirierii care aparţin domeniului public al statului", arată Executivul.
Terenurile destinate construirii acestor locuinţe aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi vor fi transferate în folosinţa gratuită a ANL pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor realizate prin acest program.
În program vor putea fi preluate şi construcţiile nefinalizate, aflate în diferite stadii de execuţie, pentru includerea lor în circuitul public.
"Implementarea şi derularea programului se realizează prin încheierea contractelor de concesiune lucrări publice. În acest sens, ANL răspunde de îndeplinirea tuturor etapelor necesare demarării procedurii de achiziţie publică şi atribuirea contractului de concesiune, durata unui astfel de contract fiind, în general, de circa 20 de ani. Contractul de concesiune lucrări publice se atribuie conform prevederilor legale în vigoare", transmite Guvernul.
În cadrul contractului de concesiune, finanţarea obiectivului de investiţie va fi asigurată de către investitorii privaţi, aceştia urmând să primească, în contrapartida locuinţelor realizate, o cotă-parte din chiriile încasate, însoţită de plăţi unitare periodice, care urmează să fie rambursate de către ANL din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale.
Locuinţele vor fi exploatate de