Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple scoate Samsung de pe lista furnizorilor de componente pentru iPad

Publicat in Ziarul Financiar, luni 18 iulie 2011 ·

Taiwan Semiconductor Manufac­tu­ring Company (TSMC), o companie taiwaneză producătoare de cipuri, a început fa­bricarea unei noi generaţii de com­po­nente pentru dispozitivele mo­bile Apple, ceea ce ar putea însemna că producătorul tabletelor iPad va rupe contractul cu furnizorul său de cipuri Samsung Electro­nics, potrivit mai multor surse apropiate situaţiei, citate de agenţia de presă Reu­ters.

Samsung este singurul furnizor de cipuri A5 utilizate pentru tableta iPad 2, dar Apple a sugerat că doreşte să se îndepărteze de compania coreeană.

Cele două companii s-au dat reciproc în judecată acuzându-se de încălcarea unor brevete de invenţii, iar Samsung s-a do­ve­dit a fi cel mai aprig concurent al Apple în lupta de pe piaţa smartphone-urilor şi a ta­bletelor. Apple se confruntă însă cu mai multe obstacole în cazul în care va dori să facă o trecere la TSMC.

"Apple încearcă să diversifice sursa componentelor sale, dar va menţine în con­tinuare într-un fel sau altul o relaţie cu Sam­sung", a declarat William Wang, ana­list la Fubon Securities.

"Cred că TSMC va primi comenzi pentru noile cipuri, dar problema este cât de multe. Apple nu va oferi 100% din comenzi unui singur furnizor, cum este TSMC. Poate va aloca din comenzi doar 20-30%", a mai completat el.

Analiştii şi alte surse au declarat anterior că TSMC, cel mai mare pro­du­că­tor de cipuri sub contract, va deveni fur­ni­zor pentru următoarea generaţie de cipuri pentru dispozitivele Apple, cel mai pro­ba­bil începând de anul viitor. Cu toate aces­tea, cipul nu se va numi A6, spun sursele.

TSMC este un candidat evident pentru a câştiga afaceri viitoare cu Apple, deoa­rece şi-a bugetat 7,8 miliarde de dolari în acest an pentru actualizarea tehnologiei şi pentru a adăuga capacitate de producţie.

Compania are experienţă cu arhitec­tura cipurilor britanice ARM Holdings, utilizate

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Întâlnire între Regele Felipe-Zelenski-Sanchez la Madrid. Spania poate livra rachete Patriot și tancuri Leopard Ucrainei

Gandul acum 17 minute
Spania ar intenționa să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum 2 ore
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 29 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°