La doar o zi după declaraţia prezidenţială de avertizare a politicienilor, în special din arcul guvernamental, care tot profeţeau mărirea salariilor şi pensiilor din ianuarie 2012, Guvernul s-a executat pe tăcute şi a adoptat în şedinţa de miercuri un document cadru, denumit strategia fiscal-bugetară pentru 2012-2014, în care sunt prevăzute a fi aplicate până în 2014 exact măsuri de blocare a oricăror măriri promise: pensiile nu se vor mai mări, tichetele de masă nu se vor mai acorda, primele vor fi şterse din statele de plată şi, ca sistemul bugetar să nu mai consume prea mult, şi angajările vor fi blocate. Strategia fiscal-bugetară a fost adoptată în secret, fără ca mai-marii Guvernului sau măcar deţinătorul portofoliului de la Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, să facă vreun anunţ cu privire la conţinutul acesteia, cu atât mai mult cu cât exact acelaşi ministru Gheorghe Ialomiţianu susţinea sus şi tare în urmă cu doar câteva săptămâni că în această strategie fiscal-bugetară prevede majorarea pensiilor cu rata inflaţiei şi jumătate din creşterea salariului mediu. Mai mult, culmea incompetenţei şi proastei înţelegeri a comunicării, nici miercuri, după şedinţa de guvern în care s-a adoptat această stragetie fiscal-bugetară, deşi a făcut declaraţii în briefing pe acest subiect, ministrul Ialomiţianu nu a suflat un cuvânt despre aceste prevederi care lovesc din nou în pensionari şi bugetari.
Astfel, potrivit acestei strategii, prezentată de Mediafax, majorarea unor pensii, stabilită prin Legea pensiilor a fi aplicată de la 1 ianuarie 2012, va fi amânată până în 2014, motivându-se că lipsa unui "cadru sustenabil" de aplicare a legii va creşte deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat cu aproximativ 865 de milioane de lei la nivelul unui an şi poate avea consecinţe grave în plata drepturilor sociale. "Având în vedere că lipsa unui cadru sustenabil de impl