Stanley O’Neal si Richard Parsons au rescris istoria business-ului american, cucerind pozitii de top in doua din cele mai renumite companii Fortune 500: Merrill Lynch si Time Warner. Si totusi, ambii s-au aflat constant sub presiune, fiind nevoiti sa demisioneze. Ce sanse au executivii de culoare, in contextul acestor esecuri de top, se intreaba The New York Times.
Adept al riscului, O’Neal, 56, a condus cea mai mare banca de investitii din America, Merrill Lynch, pierzand in contextul unei crize financiare ipotecare fara precedent. Acesta a subestimat expunerea companiei la imprumuturile ipotecare riscante, ceea ce a dus la o depreciere a activelor administrate de 8,4 miliarde dolari in al treilea trimestru.
Pierderile totale au insumat 2,3 miliarde dolari, situatie mult mai grava decat estimase O'Neal. Posibila fuziune cu banca Wachovia Corp, fara acordul consiliului director al Merrill Lynch, a inrautatit si mai mult lucrurile, accelerand declinul lui O’Neal.
Parsons a infruntat orice bariera culturala in conducerea Time Warner, cel mai mare imperiu media din lume. Presiunile interne si-au spus insa cuvantul, Parsons anuntand ca se va retrage din functie cel tarziu in luna martie a acestui an. Conducerea Time Warner va sta in mainile lui Jeffrey Bewkes, despre care analistii cred ca va accelera procesul de separare a companiilor AOL si Time Warner Cable de restul plutonului.
Mostenirea celor doi executivi nu a lasat indiferenta opinia publica, mass-media si colegii de breasla. S-a pus intrebarea competentelor reale ale executivilor afro-americani si a pozitiei acestora in raport cu ceilalti. Subiectul rasismului este foarte delicat, managerii de culoare admitand munca grea pe care au depus-o in evolutia ierarhica si meritele pe care le-au cumulat de-a lungul timpului.
“Am demonstrat ca nu conducem doar companii, in majoritatea cazuri
