Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un Super-Pământ a fost descoperit în apropierea Terrei

Publicat in Gandul, marți 3 mai 2011 ·

Descoperirea unui Super-Pământ de două ori mai dens decât planeta noastră şi unde un an trece în doar 18 ore ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine evoluţia planetelor, potrivit publicaţiei britanice The Daily Mail. "55 Cancri e" este cea mai densă şi solidă planetă descoperită la o distanţă foarte mică de Terra. Soarele ei poate fi văzut cu ochiul liber de pe Pământ pentru următoarele două luni în cadrul constelaţiei Racului.

Planeta se află în afara sistemului nostru solar, la aproximativ 40 de ani lumină de Pământ. Are un diametru de 21.000 de kilometri, fiind cu 60% mai mare decât Terra, de opt ori mai masivă şi de două ori mai densă. Deşi temperatura de la suprafaţa planetei este în jur de 2.700 de grade, unii astronomi sunt de părere că există o posibilitate ca "55 Cancri e" să aibă atmosferă deoarece forţa sa gravitaţională este foarte puternică. Super-Pământurile, care pot fi şi de zece ori mai mari decât planeta noastră, sunt atent studiate de oamenii de ştiinţă care spun că acestea au potenţialul de a a avea pe suprafaţa lor oceane. Dacă temperaturile acestor planete ar fi adecvate, ele ar putea fi locuite. "Este cea mai densă planetă descoperită până acum. Pe ea, am cântări de trei ori mai mult decât pe Pământ", a explicat Jaymie Matthews, astronom al misiunii care a făcut descoperirea. "55 Cancri e" a fost găsită cu ajutorul unui telescop al Universităţii din Columbia Britanică.

Informaţiile colectate de telescopul MOST (Microvariability and Oscillations of Stars - microvariabilitatea şi oscilaţiile stelelor) arată că planeta orbitează atât de aproape în jurul soarelui său numit "55 Cancri A", încât ea încheie o mişcare completă de revoluţie în doar 17 ore şi 41 de minute. "În timpul zilei, soarele acestei planete arată de 60 de ori mai mare decât soarele nostru şi este de 3.600 de ori mai luminos", a mai precizat Matthews.

Descoperir

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum 39 minute
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 47 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°