„Cînd se întîlnesc mai mulți critici, vorbesc despre sensul artei. Cînd se întîlnesc niște regizori, discută despre unde găsesc cele mai bune condiții de lucru.“ Citez – aproximativ – dintr-unul dintre invitații străini (italian, mai exact) la „Întîlnirile Internaționale de la Cluj“, organizate de Teatrul Național „Lucian Blaga“, a căror temă de anul acesta a fost „Est-Vest“. Pentru că la dezbaterile de dimineață – care au însoțit reprezentarea unui număr de producții recente ale Naționalului clujean, toate avînd drept numitor comun faptul că au fost regizate de „străini din Vest“ – au participat mulți critici, s-a vorbit, într-adevăr, mai mult despre sensul artei și mai puțin despre mereu spinoasa relație dintre teatrul european „vestic“ și cel „estic“. Care rămîne, într-un final, o discuție valabilă și potențial interesantă, însă nu din perspectiva unei iluzoriu-automate superiorități a regiei etc. vestice, cît din cea a efectelor generate de simpla chestiune a funcționării diferite a teatrului pe cele două coordonate: la „noi“, teatru de repertoriu, la „ei“, teatru de proiecte. La „noi“, trupă de actori angajați pe o perioadă lungă în teatre publice și producții care se joacă alternativ, pe durate variabile acoperind mai multe stagiuni, la „ei“, componentă aleatorie a distribuțiilor stabilite de regulă prin castinguri, contracte pe proiecte ale actorilor, spectacole jucate în succesiune în interval limitat. La „noi“, identitatea dată de compania de actori și spațiu, la „ei“, preeminența spațiului sau (în cazul companiilor) a regizorului. Și unele, și altele au plusuri și minusuri. Așa că, în rîndurile care urmează, vom încerca să privim, în oglindă, pe de o parte, două spectacole clujene (Hamlet, regia Roberto Bacci, șiRăzboiul clovnilor, regia Eli Simon) din unghiul lor specific de producții de repertoriu, pe de altă parte, bunele și relele sistemului reper