De cateva luni bune Romania se afla sub ape; furia apelor a distrus sute si a avariat mii de case, a inundat zeci de mii de hectare de pamant agricol. Au murit oameni, iar distrugerile materiale sunt de sute de milioane de euro. Rectificarea bugetara nu a avut cum sa nu tina cont de acest prapad.
Surpari de teren, colapsul unor poduri si diguri (dintre care unele date in folosinta in anii recenti), amploarea viiturilor, prezinta o situatie care depaseste prin semnificatie inundatiile cu care eram obisnuiti in fiecare primavara.
Aici nu este vorba numai de raspunsul autoritatilor publice, al cetatenilor la un eveniment iesit din comun, ci de constructia politicii publice si, mai departe, de implicatii asupra sigurantei nationale.
Sunt mai multe planurile prin care se poate examina catastrofa inundatiilor din aceste luni. Unul este al pregatirii autoritatilor publice, centrale si locale, in a raspunde la o asemenea situatie. Uneori, natura loveste atat de tare, coplesitor, incat nu se poate face mare lucru. Dar, s-a vazut ca, adesea, mult depinde de viteza de reactie, de logistica (mijloace materiale), de coordonare.
Un alt plan priveste calitatea dispozitivelor, a infrastructurii destinate sa previna, sau sa atenueze consecintele unor dezastre; locuinte, zagazuri, lacuri de acumulare, poduri, etc., trebuie sa raspunda unor cerinte minime de siguranta. Asa cum presa a relatat si cum o tara intreaga a vazut, zone mari din aceasta infrastructura s-au dovedit precare si din iresponsabilitatea unor persoane.
Unele, care au folosit banul public in folosul unor interese private; altele, care si-au batut joc de lucrarile pe care aveau datoria sa le faca la anumiti parametrii de calitate.
Intalnim cateva aspecte condamnabile fara echivoc: iresponsabilitatea unor functionari publici, calitatea mai mult decat
