Nici nu terminasem bine de citit volumul 2 din însemnări zilnice, apărut anul trecut, că Editura Albatros a reuşit performanţa de a publica şi volumul al 3-lea, abia ieşit de sub tipar. El continuă confesiile, relatarea preocupărilor şi observaţiile pe care le dezvoltă, adăugându-le încă altele, substanţiale, privind acum anul 1921, menite să contureze o dată mai mult portretul interior al Reginei Maria, să ofere noi date semnificative despre familia regală şi despre lumea politică a momentului.

Existenţa Suveranei se desfăşura în genere între Cotroceni şi Sinaia, între audienţe şi recepţii, între agitata viaţă a familiei şi retragerile în sine, ca o fire artistică extrem de sensibilă. Regina era o mare pasionată de artă, îşi declară adesea dragostea pentru frumos ("Nu pot trăi lângă lucrurile urâte"), pentru pictură (deşi îl prefera pe academizantul Verona, fără să guste modernitatea lui Theodor Pallady) şi mai ales pentru muzică. Participă la concertele de la Ateneu, unde se desfată cu uvertura lui Ceaikovski 1812, sau cu o Simfonie de Schumann, "magnifică..., umplându-te de o infinită satisfacţie", şi, devenind bună prietenă cu Maruca Cantacuzino, "o femeie fermecătoare, ascultă adesea concertele soţului ei (Pinx), nu altul decât George Enescu. Sonata Kreutzer, executată de acesta "a fost un extaz". Din anturajul Reginei făcea parte şi o altă mare artistă, Cella Delavrancea, şi mult instruita şi frumoasa Martha Bibescu, "una din cele mai plăcute companii". Autoarea însemnărilor zilnice e, de asemenea, o iubitoare de natură a cărei bogăţie coloristică o admiră bineînţeles la Sinaia, dar şi în alte locuri, ca, de pildă, la Măldăreşti, invitată de fruntaşul liberal I. G. Duca. Rămâne atât de încântată de peisajele de acolo şi de bisericuţele de la Horezu, încât îi cere amfitrionului să fie înmormântată în apropierea Bisericii Sfinţii Apostoli. Era u