Institutul Cultural Român a devenit, sub conducerea lui Marga, propria sa parodie.
Nici nu se uscase bine cerneala pe articolele din presă care arătau negru pe alb caracterul fictiv şi în afara legii al concursurilor de la ICR, când, probabil excedat şi de schimbul de replici cu Titus Corlăţean (care i-a amintit, deşi tardiv, că posturile sunt blocate în sectorul public de acum 2 ani şi deci valoarea legală a acestor concursuri este egală cu adevărul istoric al tăbliţelor dacice de la Tartaria), domnul Andrei Marga a cedat nervos. Este singura explicaţie raţională pentru comunicatul de săptămâna trecută, care a lăsat în urmă o stupefacţie generală. Într-un stil demn de înfierările din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste în perioada de glorie a Suzănicăi Gâdea sau de România Mare a anilor ‘90, pe lângă mai vechile răfuieli cu Vladimir Tismăneanu, Corina Şuteu sau Katia Dănilă, comunicatul publicat pe site-ul ICR sare din senin la gâtul unor persoane ca Mihai Chirilov, Maria Răducanu, Marius Chivu sau „familia Perjovschi, soţ şi soţie“, ca să fie clar că răufăcătorii acţionează în clan. Acestora li se reproşează că sunt nişte îmbuibaţi din banul public şi nu fac parte dintre „principalii creatori ai României din artă, ştiinţă şi literatură“. Deşi acuzaţiile de decadenţă, cosmopolitism şi artă cu origini nesănătoase nu apar mot-à-mot în comunicat, ele sunt subînţelese, căci „sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii“. În final, cei amintiţi sunt avertizaţi că demascarea nu se va opri aici, căci, ameninţă comunicatul, „vom reveni cu amănunte“. Până atunci, poate află şi Andrei Marga că Dan şi Lia Perjovschi vor fi recompensaţi în martie cu Premiul Prinţesa Margriet al Fundaţiei Culturale Europene, acordat acelor artişti „a căror creaţie poate face într
