Mi-a căzut, de curînd, în mînă o carte pe care nu credeam că o voi putea duce la bun sfîrşit: Cultura serviciilor superioare, de Ron Kaufman (Editura Publica, 2013, traducere de Mihaela Sofonea). Pînă la urmă, s-a dovedit chiar palpitantă – e adevărat că nu în totalitate, au existat şi pasaje mai... tehnice.
Cartea m-a prins, în primul rînd, pentru că încearcă să ridice problema serviciilor la un nivel care să nu fie strict comercial sau economic, ci general uman. Chiar explicaţia de pe copertă stă mărturie în acest sens: „Metodă confirmată prin care să vă încîntaţi clienţii, colegii şi pe toţi cei care vă ies în cale.“ La care se adaugă afirmaţiile din Introducerea autorului: „Făcînd servicii cuiva, primeşti ceva înapoi. Făcîndu-i pe ceilalţi să se simtă bine, devii cumva mai puternic. Bunica Bea a fost primul dascăl important din viaţa mea. Intenţia de a servi era cea mai memorabilă trăsătură a ei. O numea iubire.“
DE ACELASI AUTOR Întunecatele filme bune Roxanne - şi adolescenţa din comunism Perspective şi ştafete Ritualuri, iniţieri, (mică) industrie Desigur, veţi spune, şi parţial pe bună dreptate, că e încă o ideologie ieftină menită să vîndă ceva prin sentimente şi gînduri pozitive. Numai că, în dedicaţia cu care Kaufman crede că trebuie îndeplinite serviciile, e ceva real: pînă la urmă, să faci orice, cît mai bine, pentru altcineva decurge din atît de cunoscuta şi dorita iubire a aproapelui, din doctrina creştină.
Sigur, veţi spune din nou, serviciile sînt acţiuni pe care unii semeni ai noştri le îndeplinesc pentru alţii pe bani. Şi nu pe gratis, din... iubire. Aşa este, dar cred că, dacă n-ar fi şi altceva decît un simplu schimb pragmatic la mijloc, serviciile ar putea fi făcute oricum, la întîmplare, şi nu „superioare“, aşa cum le propune cartea de faţă.
„Să oferi servicii înseamnă să creezi valoare pentru altcineva. Aspectul poz
