Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Piaţa Unirii nu s-a muncit, dar s-a plătit

Publicat in Adevarul, luni 21 martie 2011 ·

În urma unor controale recente, Curtea de Conturi a imputat Primăriei Focşani plăţi nelegale de 300.000 de lei. Sumele reprezintă decontarea unor lucrări neexecutate în cadrul proiectului de reabilitare a Pieţei Unirii, dar şi pentru modernizarea viitorului dispecerat de termoficare al ENET Focşani.

La fel ca şi în cazul fostei Prefecturi Putna, unde Curtea de Conturi a găsit nereguli în ceea ce priveşte decontarea de către Consiliul Judeţean a unor importante sume de bani către firme care nu şi-au făcut treaba, o situaţie asemănătoare au descoperit controlorii de la Conturi şi în documentele Primăriei Focşani.

Piaţa Unirii şi Punctul Temic

Mai precis, oamenii legii impută municipalităţii că a prejudiciat bugetul instituţiei cu suma de 291.000 de lei prin două investiţii pe care le derulează.

„Suma reprezintă plăţi nelegale pentru lucrări aferente unor obiective de investiţii decontate constructorilor, dar neexecutate, respectiv perimetrul istoric Piaţa Unirii şi modernizarea şi reabilitarea reţelei de distribuţie a energiei termice - Punctul Termic 39 Focşani", se arată în raportul Curţii de Conturi.

De precizat că lucrările la cele două obiective sunt efectuate de firmele Unicom din Galaţi şi Arena Com din Focşani, ultima aparinţinând fostului viceprimar al municipiului, Neagu Nistoroiu.

„Nu mai ţin foarte bine ce spunea raportul Curţii de Conturi, dar ştiu că ne-au lăsat un plan de măsuri privind recuperarea banilor, ceea ce am şi făcut. Banii i-au recuperat din garanţiile depuse de constructori", ne-a precizat primarul Decebal Bacinschi.

Autorizaţii de construcţie neplătite

Valter Popescu, directorul ENET, spune la rândul său că fondurile pentru modernizarea Punctului Termic 39 sunt derulate de către municipalitate, fără implicatea ENET-ului.

„Nu avem noi treabă cu gestionarea banilor. Sunt fonduri guvern

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 36 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°