Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA a băgat handbalul reşiţean în faliment. Vedetele Reșiței își caută alte echipe

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2010 ·

Jucătorii triplei câştigătoare a Challenge Cup sunt neplătiţi şi îşi caută alte echipe. Arestarea preşedintelui-director Adrian Chebuţiu poate însemna dispariţia UCMR-ului de pe harta handbalului masculin românesc.

Cu trei trofee Challenge în vitrină şi o Cupă a României, calificată în primăvara Cupei Cupelor şi considerată drept marea favorită la câştigarea titlului de campioană în Liga Naţională de handbal masculin, UCM Reşiţa este ameninţată cu desfiinţarea. Arestările lui Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda au lăsat, practic, clubul sportiv al companiei fără niciun leu.

Jucătorii şi staff-ul tehnic nu şi-au mai primit salariile de două luni de zile, deşi primiseră promisiuni că vor încasa banii înainte de Crăciun. Mai grav este însă că nimeni nu este în stare să ofere vreun răspuns sau să garanteze ceva.

Cu salarii ce depăşesc bine 100.000 de euro pe an, vedetele echipei se gândesc deja la alternative. Deşi refuză să o spună public, ei aflându-se încă sub contract cu UCMR şi regulamentul interzicând negocierile cu alte cluburi mai devreme de şase luni de la expirarea angajamentului, handbaliştii vicecampioanei i-au tot mai des în calcul plecarea de la Reşiţa.

„În cursul lunii decembrie, acționarul elvețian a făcut o infuzie de capital de lucru de 2 milioane de dolari pentru a achita o parte din salariile angajaților”, a declarat Dan Obădău, vicepreședintele Consiliului de Administrație al SC UCM Reşiţa SA. Numai că, la clubul sportiv nu a ajuns niciun leu. Motiv pentru care a şi fost amânat cantonamentul handbaliştilor din Ungaria, de la Debrecen.

“Este adevărat că s-a anulat cantonamentul de la Debrecen, dar nu cunosc motivele. Ne reunim în 7 ianuarie, iar în 9 trebuia să plecăm în Ungaria”, Gligore Czari, antrenor UCMR.

“Nu avem de făcut niciun fel de comentariu. Orice modificări şi tot ceea ce avem de comunicat vom tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 52 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 32 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 42 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 23 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°