CFR SA a atribuit companiei Impresa Pizzaroti din Italia un contract pentru modernizarea liniei de cale ferată Vinţu de Jos-Coşlariu (judeţul Alba), în valoare de 766,92 milioane lei, fără TVA (176,18 milioane euro, făâră TVA). Tronsonul face parte din Coridorul de Transport IV Pan-European, care, în România, are traseul Curtici-Simeria-Braşov-Bucureşti-Constanţa.
Termenul de execuţie a lucrărilor la cei 35,4 kilometri de cale ferată este de 30 de luni, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri nerambursabile europene post-aderare, prin Fondul de Coeziune - 85%, şi de la bugetul de stat - 15%, se arată într-un comunicat transmis de CFR. Impresa Pizzaroti este specializată în lucrări de infrastructură de transport, energie şi construcţii civile. Compania mai este implicată, alături de o altă firmă, în construcţia tronsonului de autostradă Bucureşti-Moara Vlăsiei. CFR SA a atribuit companiei Impresa Pizzaroti din Italia un contract pentru modernizarea liniei de cale ferată Vinţu de Jos-Coşlariu (judeţul Alba), în valoare de 766,92 milioane lei, fără TVA (176,18 milioane euro, făâră TVA). Tronsonul face parte din Coridorul de Transport IV Pan-European, care, în România, are traseul Curtici-Simeria-Braşov-Bucureşti-Constanţa.
Termenul de execuţie a lucrărilor la cei 35,4 kilometri de cale ferată este de 30 de luni, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri nerambursabile europene post-aderare, prin Fondul de Coeziune - 85%, şi de la bugetul de stat - 15%, se arată într-un comunicat transmis de CFR. Impresa Pizzaroti este specializată în lucrări de infrastructură de transport, energie şi construcţii civile. Compania mai este implicată, alături de o altă firmă, în construcţia tronsonului de autostradă Bucureşti-Moara Vlăsiei.