Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nimeni nu ştie exact când se reia „Prima casă“

Publicat in Ziarul Financiar, marți 17 mai 2011 ·

Momentul reluării programului "Prima casă", în care statul mai asigură garanţii doar de 50% pentru vânzarea de credite ipotecare, rămâne în ceaţă chiar şi după ce Ministerul Finanţelor a organizat vinerea trecută o întâlnire la care au participat bancherii, reprezentanţii Băncii Naţionale şi ai Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, instituţia care gestionează plafonul de garanţii.

În urma discuţiilor rezultă că mingea este acum în terenul bancherilor. Fiecare bancă interesată de program trebuie să îşi revizuiască normele de creditare astfel încât să convingă BNR că împrumuturile "Prima casă" nu vor pune probleme din punctul de vedere al riscului asumat, în condiţiile în care garanţia statului va acoperi numai jumătate din sumă.

"Era vorba de un anume tip de interpretări şi a fost o întâlnire pentru a se asigura că înţeleg toţi acelaşi lucru. Sunt probleme tehnice care ţin de bănci, dar nu le sunt imputabile şi s-a căzut de acord asupra formulei. La băncile mai mici trebuie să fie un anumit raport între creditele ipotecare şi capital, o chestiune de solvabilitate", a explicat pentru ZF Aurel Şaramet, directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM. El nu a putut să estimeze un termen cert pentru reluarea programului, arătând că acest răspuns trebuie să vină de la bancheri.

Problemele pleacă de la faptul că Guvernul nu a mai alocat un plafon nou de garanţii pentru noua ediţie a programului, cerându-le bancherilor să accepte reducerea la jumătate a garanţiilor pentru creditele deja acordate.

Garanţiile astfel eliberate ar urma să fie utilizate pentru vânzarea de noi credite "Prima casă", menţinându-se totodată condiţiile principale pentru clienţi - avansul de numai 5% şi plafoanele de cost. Băncile trebuie însă în acest caz să îşi revizuiască normele interne de creditare şi să obţină avizul BNR pentru ele.

"Prin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 58 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 57 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 34 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 27 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°