Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu striviți democrația! Nici logica! Un semnal de alarma. De fapt, două

Publicat in Contributors.ro, sâmbătă 19 noiembrie 2011 ·

Un semnal de alarmă poate fi combătut în două moduri. Primul este atacul frontal, discreditarea mesagerului sau respingerea motivelor de alarmă. Celălalt mod este concurența, acoperirea alarmei cu alta, în aparență și mai alarmantă. Vrei să bați un clopot, te pomenești că cineva bate isteric și fără sens un clopot mult mai mare. Vrei să le spui oamenilor că există risc de inundații, în același moment din biserică țâșnește preotul satului smulgându-și părul și barba și urlând că vine sfârșitul lumii. Ce șansă mai are avertismentul tău? Dacă-l vor mai auzi, scepticii vor tinde să-l judece la un loc cu celălalt și să-l respingă. Iar credulii nu-l vor mai băga în seamă – cine să-și mai bată capul cu o amărâtă de viitură când e amenințat de șuvoaiele de pucioasă și foc ale Apocalipsei? 1. Un semnal de alarmă și o soluție

Aș fi vrut să trag un semnal de alarmă apropo de schimbarea legilor electorale intenționată de guvernul Boc. Există printre modificările principale una pe care o consider gravă și inacceptabilă, și care ar trebui, dacă nu abandonată cu totul, cel puțin adoptată cu un sprijin politic mult mai larg: mă refer, desigur, la ideea suprapunerii alegerilor locale cu cele parlamentare. Resping energic această prevedere pentru că, dincolo de justificarea oficială (reducerea costurilor), motivul stă în faptul că partidele de la guvernare consideră că le va crea un avantaj electoral. În mod natural, partidele de opoziție resping ideea – cel puțin până acum. Or, situația asta o face să fie inacceptabilă. Nu atât pentru prevederile ei în sine, deși și eu cred că ar fi mai bine ca alegerile să fie separate: timpul pe care un alegător îl poate aloca campaniei electorale este limitat, comasarea scrutinelor riscă să afecteze dezbaterea politică. Problema majoră e însă alta: o modificare a legilor electorale făcută de putere pentru ceea ce (consideră că) i-ar crea

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 41 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 33 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 44 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°