Un semnal de alarmă poate fi combătut în două moduri. Primul este atacul frontal, discreditarea mesagerului sau respingerea motivelor de alarmă. Celălalt mod este concurența, acoperirea alarmei cu alta, în aparență și mai alarmantă. Vrei să bați un clopot, te pomenești că cineva bate isteric și fără sens un clopot mult mai mare. Vrei să le spui oamenilor că există risc de inundații, în același moment din biserică țâșnește preotul satului smulgându-și părul și barba și urlând că vine sfârșitul lumii. Ce șansă mai are avertismentul tău? Dacă-l vor mai auzi, scepticii vor tinde să-l judece la un loc cu celălalt și să-l respingă. Iar credulii nu-l vor mai băga în seamă – cine să-și mai bată capul cu o amărâtă de viitură când e amenințat de șuvoaiele de pucioasă și foc ale Apocalipsei? 1. Un semnal de alarmă și o soluție

Aș fi vrut să trag un semnal de alarmă apropo de schimbarea legilor electorale intenționată de guvernul Boc. Există printre modificările principale una pe care o consider gravă și inacceptabilă, și care ar trebui, dacă nu abandonată cu totul, cel puțin adoptată cu un sprijin politic mult mai larg: mă refer, desigur, la ideea suprapunerii alegerilor locale cu cele parlamentare. Resping energic această prevedere pentru că, dincolo de justificarea oficială (reducerea costurilor), motivul stă în faptul că partidele de la guvernare consideră că le va crea un avantaj electoral. În mod natural, partidele de opoziție resping ideea – cel puțin până acum. Or, situația asta o face să fie inacceptabilă. Nu atât pentru prevederile ei în sine, deși și eu cred că ar fi mai bine ca alegerile să fie separate: timpul pe care un alegător îl poate aloca campaniei electorale este limitat, comasarea scrutinelor riscă să afecteze dezbaterea politică. Problema majoră e însă alta: o modificare a legilor electorale făcută de putere pentru ceea ce (consideră că) i-ar crea