Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nedeile, bucuria momârlanilor din Valea Jiului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Momârlanii din comunităţile din Valea Jiului au început petrecerile câmpeneşti, aşa-numitele nedei, prin care îşi manifestă bucuria Învierii.

Prima nedeie a avut loc chiar în a doua zi de Paşti la Biserica Sânioni, cel mai vechi locaş sfânt din Valea Jiului. Oamenii au întins mese dis de dimineaţă în curtea bisericuţei, pe care le-au umplut cu mâncăruri tradiţionale, ciorba şi tocăniţă de oaie, varză călită, ţuică, vin şi păsat cu brânză, o mâncare ce se pregăteşte numai în această zonă, în căldări mari de aramă, din porumb măcinat, unt şi brânză de oi.

Bucatele au fost aduse de câteva familii cunoscute în comunitate ca fiind mai înstărite, care se numesc meselnici, şi au fost pregătite numai de bărbaţi.

„Acest obicei este din moş-strămoşi şi aşa trebuie să facem şi noi, chiar dacă s-a mai pierdut din el câte ceva. Bucatele pentru meseni sunt pregătite de bărbaţi, numai ei au voie să stea lângă foc şi să prepare păsatul sau ciorba de varză. Praznicul trebuie să se ţină musai pe pământ sfânt, lângă Casa Domnului”, declară unul dintre organizatorii nedeii.

Deşi vremea nu a fost tocmai bună de petrecut, la nedeie s-au strâns câteva sute de oameni, care s-au aşezat la masă şi au gustat din mâncărurile tradiţionale.

Înainte de praznic, preoţii fac o slujbă specială pentru sfinţirea mâncărurilor, după care mesenii sunt invitaţi la masă.

„În comunităţile de momârlani are loc acest obicei. Aici, în Luncă, praznicul se face în a doua zi de Paşti. Este păcat să munceşti în zi de Paşti pentru că îl mâniem pe Dumnezeu, dar dacă aşa este tradiţia acestor oameni nu avem ce face. Nu au venit la biserică pentru a face aici pregătiri şi a ajunge aici la agapă. Eu le-am spus că ar putea să facă nedeia la hramul bisericii, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, însă localnicii nu vreau să schimbe obicei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 7 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°