Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu sula-n coaste

Publicat in Romania Libera, marți 10 septembrie 2013 ·

Deocamdată, proiectul de exploatare prin cianurare a aurului de la Roşia Montană pare ieşit din actualitate.

Spun “pare” pentru că în România nu e imposibil ca, atunci când atenţia publicului va fi aţipită, să se mai schimbe câteva virgule, să se adauge un gard împrejmuitor iazului de decantare şi astfel să apară un nou proiect (şi ăsta a fost altul decât cel de anul trecut, nu?), care să primească avizul de mediu. Oricum, faptul că liderii coaliţiei de guvernământ au fost obligaţi să ţină cont de protestele din stradă este o victorie de necontestat a zecilor de mii de oameni care au renunţat la comodul rol de spectator al vieţii politice. Participanţii la proteste au ieşit din apatia care a dominat societatea civilă în ultimii ani şi au decis că în lipsa implicării nu poate fi vorba despre schimbare în bine.

Din punctul meu de vedere, este o victorie a democraţiei. Pentru că guvernanţii au primit un semnal clar că nu se mai poate guverna prin ignorarea cinică a celor guvernaţi. Cetăţenii au dreptul, şi trebuie, să fie ascultaţi tot timpul, nu doar cu ocazia scrutinelor electorale. Decizia de respingere a proiectului de lege a fost luată de către premier “cu sula-n coaste”, sub presiunea străzii – îl citez pe mai vârstnicul său coleg de partid. Într-o democraţie normală, poate n-ar trebui să se întâmple aşa. Probabil, rolul elitelor politice e să-şi asume proiecte şi decizii, uneori împotriva opiniei publice. Numai că, din păcate, liderii noştri politici nu prea au dovedit că sunt capabili să adopte proiecte coerente, darămite să le mai pună în aplicare! Cazul domnului Ponta, care, sfâşiat între Dr. Jekyll şi Mr. Hyde, promovează proiectul, dar ar vota împotriva lui, e grăitor.

Academicianul Răzvan Theodorescu se teme de o alunecare spre extremism: “Este un început periculos, foarte periculos, de mişcare antisistem. […] Esenţa democraţiei adevărat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°