Se spune, probabil cu doza romaneasca de invidie, ca, nevoit sa paraseasca scena dupa intrarea oficiala in lumea Hohenzollernilor, a ramas sa joace, in noua calitate princiara, marele sau rol. Chiar si-asa de-ar fi, sa recunoastem ca o face cum se cuvine, onorabil si cu mijloace deloc la dispozitia unui "actoras de duzina"! Imi ridic o multime de lume in cap scriind altfel despre Radu Duda. Observ ca nimeni n-a facut-o pina acum - probabil fiindca nu-s chiar la indemina informatiile elementare. Fara de care, insa, cea mai sumara apreciere, daramite sentinte de tipul "actoras" sau "actor mediocru", nu s-ar cuveni emisa si pusa in circulatie cu atita nonsalanta. Cum nu pot fi banuit de prea apasate sentimente pro-monarhice si nici nu ma intereseaza toata increngatura de capete incoronate, panasul de rubedenii si titulatura zornaitoare, constat cu surprindere ca pina si regalistii convinsi se crispeaza la auzul numelui Duda, considerat, se pare, un soi de intrus uzurpator. Este, desigur, problema lor si-a lui. N-as interveni, dar o gazetarita mi-a solicitat un interviu telefonic despre personajul in chestie si, la aparitia textului, am avut surpriza sa citesc un subtitlu ce nu-mi apartine si-n discordanta cu substanta celor declarate: "Un actor mediocru". N-am afirmat vreodata asa ceva pentru simplul motiv ca-i departe de adevar. Din pacate, "Academia Catavencu", preluind materialul, a mutat accentul pe acelasi titlu nefericit: "Un actor mediocru". Ca nu-i deloc asa se va vedea in cele ce urmeaza; nu stiu daca nu-i prea tirziu, fiindca etichetarea s-a incuibat in mentalul natiei, capatind nedrepte virtuti... axiomatice. "Actorasul" pe care l-am adus la Iasi in 1985 a fost co-autor meritoriu al unor spectacole de succes, unele chiar memorabile ("Doi pe un balansoar", in tandem cu Carmen Tanase). Imediat dupa 1989, ca urmare a deciziei nr. 1 a "Comitetului revolutionar" d