Micii comercianţi se plâng că nu au condiţii de bun-simţ. De la piuliţe, până la încălţăminte şi îmbrăcăminte, dar şi obiecte de uz casnic sunt lucrurile cu care puteţi pleca din talciocul din parcarea de la Roman. Piaţa de vechituri reprezintă pentru foarte mulţi braşoveni singura speranţă de a-şi completa veniturile modeste. Aceştia încearcă să vândă concetăţenilor tot felul de nimicuri, în speranţa de a mai câştiga câţiva zeci de lei. La tarabe se pot găsi de la cuie şi şuruburi, telefoane mobile desasamblate, unelte ruginite, haine şi pantofi second-hand, casete audio, reviste de colecţie şi carţi, până la timbre şi bancnote de colecţie. Orice lucru de prisos din gospodăriile lor, dar care le-ar putea aduce şi niscaiva profit este întins pe un celofan, chiar pe cimentul din parcare, încă de la primele ore ale dimineţii.
Peste 100 de participanţi
La târg vin săptămânal peste 100 de participanţi, majoritatea pensionari. De fapt, ceea ce nu ştiu mulţi este că aici au dreptul să vină doar pensionarii, dar criza i-a determinat şi pe şomeri să ia calea târgului. „ Acest târg e făcut numai pentru pensionari, iar condiţia principală este să aibă cuponul de pensie pentru legitimaţie şi să fie neapărat din Braşov. Vin totuşi şi persoane din alte judeţe şi mai tineri, dar nu am ce să le fac că trebuie să câştige şi ei o pâine. Mai vin şi ţigani, dar nici lor nu am ce să le fac. Pentru noi e bine că mai facem un ban, că şi-aşa pensia e foarte mică “, ne-a declarat Florin Popovici, de 70 de ani, responsabilul târgului de vechituri.
Fără toalete
Cei mai vechi mici întreprinzători se plâng însă de faptul că sunt nevoiţi să vândă în nişte condiţii greu de imaginat. Cei mai mulţi îşi întind muşamalele pe jos încă de la 6.00 dimineaţa şi stau până la ora 3.00 în speranţa că vor vinede ceva. În tot acest interval vân