Lucescu a trăit o noapte de coşmar la Londra. A suferit la gafele portarului său, s-a bucurat cînd jocul frumos al lui Şahtior a hipnotizat Stamford Bridge, dar a plecat trist din capitala Angliei, învins în ultimele clipe. Cînd prelungirile fuseseră depăşite
Inima lui Luce atît de încercată bate să sară din piept. Piatov, propriul portar, mai greşeşte o dată pe Stamford Bridge. Şi tot ce crease Şahtior se prăbuşeşte. Antrenorul închide ochii. Nu visează. Aude arbitrul fluierînd. E pauză. Dispare dezolat în tunel, spre vestiare. Urmau 45 de minute şi mai tensionate.
Click aici pentru rezumatul VIDEO!
Prima repriză a fost halucinantă. Portocaliii au căzut în prăpastie, aruncaţi de Piatov, apoi s-au ridicat şi s-au căţărat pe munte pînă în vîrf cu jocul lor de atac, frumos, spectaculos de multe ori, în stil brazilian. Şi cînd să facă pasul peste creastă, coarda a cedat din nou, zburînd iarăşi spre pămînt, dezastruos. Totul din vina celui care trebuia să asigure ascensiunea. Dar Şahtior parcă a avut 9 vieţi în Anglia!
Prostia lui Piatov şi reacţia lui Willian
După şase minute, ucrainenii cedează în faţa unei Chelsea revanşarde, care voia să răzbune acel 1-2 din 23 octombrie. Raţ nu are soluţie în faţă şi pasează lateral, la fundaşul central Rakiţki. În loc să degajeze, acesta întoarce mingea. Şi o face prost, punîndu-l pe Piatov în dificultate. Dar şi portarul... Torres se întoarce cu spatele, iar goalkeeperul degajează exact în el. Mingea ricoşează cum vrea Murphy, inventatorul legilor ciudate, direct în plasă. 1-0.
Dar campionii lui Lucescu nu-i dau timp să sufere. Fernandinho pătrunde decis printre jaloanele albastre şi centrează în spate. Willian e acolo şi înscrie. 1-1. Nu degeaba cere Ahmetov 30-40 de milioane pentru el.
Show-ul portocaliu
Şahtior conduce meciul după bunul plac. Pase