Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Lipscaniul va arăta în 2-3 ani ca o arteră de shopping. Peste 70% din spaţii vor fi ocupate de magazine“. Barurile şi restaurantele vor pierde masiv teren

Publicat in Ziarul Financiar, joi 31 octombrie 2013 ·

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu susţinea recent că zona Lipscani ar trebui dezvoltată în primul rând ca centru financiar, dar în ultimii ani investiţiile au mers mai mult către baruri şi restaurante. Foto Silviu Matei Strada Lipscani din centrul Bucureştiului, o veche arteră comercială a oraşului care încearcă să-şi regăsească identitatea, va redeveni în următorii 2-3 ani o destinaţie importantă de cumpărături, un pas important în această direcţie urmând să fie realizat săptămâna viitoare, când suedezii de la H&M vor deschide aici un magazin de 1.800 mp.

Consultanţii firmei Colliers International, care au inter­mediat tranzacţia prin care H&M a închiriat clădirea nou-construită, afirmă că mai poartă negocieri cu încă trei retaileri interesaţi să închirieze spaţii pe Lipscani, iar magazinele de îmbrăcăminte vor începe să ocupe din spaţiile în care în prezent sunt baruri şi restaurante.

„Consider că peste 2-3 ani Lipscaniul va arăta ca o arteră de shopping în adevăratul sens al cuvântului, în timp ce la Crăciunul de anul viitor va fi deja o destinaţie interesantă de cumpărături. În câţiva ani mixul de chiriaşi de pe Lipscani va fi acoperit în proporţie de 70% de magazine de îmbră­căminte, faţă de 38% în prezent“, a declarat Simina Istrate, associate director în cadrul departamentului de retail al Colliers.

Pe Lipscani sunt în prezent 51 de clădiri care au spaţii comerciale cu o suprafaţă de circa 19.000 de metri pătraţi, echivalentul unui centru comercial de dimensiunile fostului City Mall, dar 11 clădiri necesită investiţii în renovare sau consolidare, potrivit unui studiu al Colliers.

Zona centrului vechi din Bucureşti a cunoscut o efervescenţă importantă în ultimii patru-cinci ani, pe măsură ce infrastructura s-a îmbunătăţit, dar cele mai multe investiţii au fost îndreptate către sectorul de baruri şi restaurante.

„Pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

G4Media acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe an şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°