Rusia intenţionează să creeze noi baze militare în Ucraina în apropierea frontierei cu România, potrivit fostului comandant al Flotei ruse de la Marea Neagră, Vladimir Komoedov, citat de un cotidian rus, informează portalul Moldova Azi, citat de Mediafax.
Acest lucru ar putea avea loc după modernizarea flotei militare ruse din Crimeea, a declarat pentru cotidianul Nezavisimaia Gazeta amiralul Vladimir Komoedov. Potrivit acestuia, crearea de noi baze miliatare ruseşti va fi posibilă prin acorduri între Kiev şi Moscova, care a citat între locurile unde pot fi instalate asemenea baze localităţile Nikolaev, Odesa şi, "probabil, Delta Dunării, unde Ucraina şi România au dispute teritoriale", potrivit portalului.
"Posibilitatea de a extinde Flota Mării Negre spre vest este un răspuns la extinderea NATO spre est, unde, spre exemplu, în România şi Bulgaria, Statele Unite au început instalarea de noi baze militare", a declarat fostul comandant al acestei flote.
Conform acordurilor de la Harkov, semnate între preşedinţii ucrainean, Viktor Ianukovici, şi rus, Dmitri Medvedev, staţionarea la Sevastopol a Flotei ruse de la Marea Neagră a fost prelungită cu 25 de ani, până în 2042. În acest sens, Rusia intenţionează să îşi modernizeze flota din Crimeea.
De asemenea, comandantul Statului Major al forţelor ruse, Nikolai Makarov, a declarat, într-o vizită la obiectivele militare ruseşti de la Marea Neagră, că în baza ordinului preşedintelui Rusiei, Ministerul rus al Apărării a înfiinţat un grup de lucru care, în termen de două luni, va evalua situaţia bazei militare din Sevastopol a Flotei ruse de la Marea Neagră. El a confirmat, totodată, planuri "serioase" de modernizare a acestei flote, în cadrul unui program care se va desfăşura până în 2020.
"Acesta este un program major de modernizare a Flotei de la Marea Neagră pe toate direcţiile, atât a navelor,