Anul 2000 a scos in evidenta ca a fi lider de sindicat in Romania nu mai este o simpla stare de fapt. Interesele au ajuns atat de mari, iar personajele principale atat de influente, incat liderul de sindicat nu mai reprezinta decat un singur pion care, in conditii de forta majora, poate fi sacrificat.
Romanii s-au obisnuit cu o definitie a liderului de sindicat extrem de simpla: el este cel care ne reprezinta atunci cand lucram undeva, cel care negociaza in numele nostru conditiile in care lucram si, mai ales, pe ce lucram. Nu in ultimul rand, liderul de sindicat este cel care, la fiecare sarbatoare de genul Craciunului sau Pastelui, isi strange sindicalistii si le imparte cu darnicie mult asteptatele daruri. Cel putin ultimul aspect a devenit aproape o traditie sfant respectata in Romania, in care banii sindicalistilor se intorc de unde au plecat sub forma unei apetisante portocale sau a unui buchet de flori. In acest context, liderul de sindicat apare ca un soi de Mos Craciun, pe care nimeni nu il poate deranja din activitatile sale si care este asteptat de toti.
In anii de dupa Revolutia din 1989, liderul de sindicat a invatat, pe langa aceasta ultima activitate, sa negocieze un contract colectiv de munca, sa poarte discutii cu administratia si sa-si reprezinte asa cum ar trebui sindicalistii. Din pacate, contextul nu i-a fost intotdeauna favorabil, iar situatiile de forta majora i s-au intors mereu impotriva. Un astfel de caz s-a petrecut la Tepro, unde lupta sindicala a atins cote de nebanuit, prin amploarea celor implicati sa denatureze faptele si sa ascunda adevarul. S-a spus despre Virgil Sahleanu ca a aflat prea multe si de aceea a trebuit eliminat. Scenariul crimei, reconstituit de anchetatori, pare a confirma acest lucru, insa numai in parte. In comparatie cu dimensiunile a ceea ce s-a intamplat acolo, motivatia crimei nu isi gaseste un s
