Indiferent la marile descoperiri ale ştiinţei, omul de rând rătăceşte aidoma miticului Ulise prin imagini şi cuvinte, veşnic privind la realitate şi veşnic neînţelegând nimic din ea.
Într-o carte foarte interesantă, Making truth: metaphor in science, care ar merita să fie tradusă şi la noi, chimistul american Theodore L. Brown oferă numeroase ilustrări în sprijinul tezei că metafora este „un ingredient vital al gândirii şi comunicării despre lumea observată ştiinţific“ (p. 188). O asemenea afirmaţie, deloc confortabilă şi convingătoare pentru adepţii ideii că ştiinţa nu fabrică adevărul, ci îi constată existenţa, este provocatoare sub mai multe aspecte.
În primul rând, autorul lucrării subliniază faptul că în ştiinţe precum fizica, chimia şi biologia, exprimarea cunoaşterii despre realitate, atât sub aspect conceptual, cât şi terminologic, este de esenţă metaforică. Modelele prin care este înfăţişată alcătuirea universului atomic, geometria ansamblurilor moleculare, reprezentarea structurii dublu-elicoidale a lanţului de ADN şi altele asemenea sunt metaforizări menite să facă lumea pe înţelesul oamenilor. În chip firesc, realităţile figurate în modele şi ilustrări savante trebuie să poarte şi nume, iar terminologiile ştiinţifice, în ciuda unei credinţe larg răspândite, nu sunt aşa cum stă adesea scris în manuale, obiective şi precise. Dimpotrivă, acestea sunt aidoma fiinţelor care le-au creat: subiective (chiar personale), aproximative, problematice. Cum e omul, aşa e şi felul lui de a vorbi despre lume.
În al doilea rând, titlul şi conţinutul cărţii atrag atenţia asupra naturii schimbătoare a explicaţiilor date fenomenelor naturale. În ştiinţă, de la o epocă la alta, realitatea a fost gândită şi exprimată în fel şi chip. Ceea ce azi trece drept negru, mâine e curat alb şi invers. Excelenta lucrare de popularizare scrisă de Bill Bryson, Despre t
