Acum câţiva ani observam că Germania, Rusia şi Turcia au creat o trilaterală la Marea Neagră. Pentru Germania, Marea Neagră deschide drumul spre Caspica şi Asia Centrală, cu resursele lor energetice. Ar putea ajunge acolo printr-un alt „Drang nah Osten”, convenit sau nu cu Rusia, strivind Mittel Europa, ori prin UE. Pentru Rusia, Marea Neagră este legătura directă cu Mediterana. Pentru Turcia, paznic al strâmtorilor, este argumentul unui statut regional pri­vilegiat, mai ales atât timp cât Trata­tul de la Montreaux (cu principiul „marea aparţine riveranilor”) rămâne în vigoare. Toate trei au motive să se opună strategiei Washingtonului vizând îngrădirea Rusiei postsovie­tice şi a monopolului european pe acest segment al vechiului „drum al mătăsii” prin includerea SUA în sistemul de securitate al zonei.

Politologul american George Friedman face azi o observaţie simi­lară. El vede în amintita colaborare revenirea Germaniei, Rusiei şi Turciei la statutul de puteri regionale. Faptul ar fi preocupant în condiţiile în care de principiu orice fost mare jucător strategic care îşi recâştigă puterea pierdută (cele trei au pierdut cel puţin una din marile confruntări globale ale secolului al XX-lea: două războaie mondiale şi războiul rece) are tendinţa naturală de a reveni pe poziţiile geografice de pe care a fost obligat să se retragă. Dacă Turcia nu îl îngrijorează excesiv întrucât raţiunea geo-politică va pune capăt rapid idilei cu Rusia, în schimb crede că Rusia şi Germania vor fi împinse de realitatea faptelor să îşi reabiliteze nu doar controlul asupra istoriei, ci şi asupra geografiei. Că o vor face separat sau împreună puţin contează pentru vecinii comuni din Europa Centrală care, ca şi în trecut, nu vor putea conta pe garanţiile occidentale oferite acum de NATO şi UE (două alianţe paralizate de dezbinarea internă).

Dar dacă Germania are varianta Europei