Liderul sindical al CF 2, Denisa Popovici, profesor de cultură fizică medicală, nu s-a declarat surprinsă de faptul că Amalia Antoniu, prim-solista Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", a contractat o infecţie în această unitate medicală.
"Numai Dumnezeu ne-a apărat până acum. Acesta e doar începutul", a afirmat ea. Liderul sindical precizează totodată că "noi trebuie să cumpărăm din banii noştri materiale, dezinfectanţi, detergenţi. Pacienţii îşi achiziţionează, din fonduri proprii, seruri şi seringi. În mod normal, ar trebui ca toate materialele cu care se face curăţenie într-un spital să fie omologate.
De asemenea, în ceea ce priveştee serurile, seringile şi alte «consumabile» de acest tip folosite în spital ar trebui să existe un control. Dar nu se întâmplă aşa. Astfel, în plină epidemie de gripă AH1N1, conducerea spitalului, vorbesc aici mai ales de managerul Constantin Tănase, medic chirurg la Spitalul de Urgenţă Floreasca, nu a achiziţionat nici măcar o mască", mai afirmă Denisa Popovici.
Ea dă vina pentru situaţia creată pe managementul prost al instituţiei medicale. "În ciuda eforturilor cadrelor medicale, şi a numeroaselor referate făcute, atât la conducerea instituţiei, la Ministerul Transporturilor (instituţie căruia i se subordonează unitatea medicală), la Ministerul Sănătăţii, nu se rezolvă nimic. Toată lumea dă vina pe lipsa de bani, dar noi credem că nu e chiar aşa.
Astfel, deşi spitalul are un departament de achiziţii, conducerea a decis să plătească cu 100 de milioane pe lună o firmă de consultanţă în achiziţii publice. Senzaţia noastră, a majorităţii cadrelor medicale, este că se speră închiderea spitalului. Cum vă explicaţi că în regulamentul de ordine interioară este precizat că managerul are voie să schimbe locaţia şi numele spitalului?", se întreabă liderul sindical.
AM DECLANŞAT O ANC