Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Captură record de petarde şi artificii

Publicat in Adevarul, vineri 24 decembrie 2010 ·

În cursul zilei de ieri, oamenii legii au continuat acţiunile pentru depistarea persoanelor care comercializează obiecte pirotehnice interzise, confiscând peste 94.000 de petarde şi 750 de artificii.

Cele mai multe petarde au fost găsite asupra unui gorjean de 51 de ani. „Aseară, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţişti ai Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu şi jandarmi ai I.J.J. Gorj, au organizat o acţiune în Piaţa 9 Mai din municipiul Târgu-Jiu, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de deţinere şi comercializare a obiectelor pe bază de amestecuri pirotehnice.

Cu această ocazie, a fost identificat Ion B., în vârstă de 51 ani, din judeţul Gorj, care deţinea în vederea comercializării obiecte pirotehnice, fără a poseda autorizaţie în acest sens. De la persoana în cauză au fost ridicate 90.500 de bucăţi de petarde, 720 de bucăţi de artificii şi 10 artificii tip baterii“, anunţă Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

În cadrul acţiunii de ieri, oamenii legii l-au mai depistat pe Marius G., un bărbat de 30 de ani, din judeţul Gorj, care intenţiona să comercializeze o mie de petarde, fără să aibă autorizaţie în acest sens.

Obiectele pirotehnice interzise au fost ridicate, iar pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Fapta le poate aduce închisoarea de la 3 luni la un an.

Singurele obiecte pirotehnice care mai pot fi folosite în mod legal sunt doar artificiile: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minisori, inele de foc şi sateliţi, al căror conţinut de amestecuri pirotehnice nu depăşeşte trei grame.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 50 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 27 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°