Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce oamenii de succes sunt altfel decât restul lumii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 mai 2012 ·

Studiile spun că toţi oamenii care reuşesc în viaţă au în comun o anumită atitudine mentală care îi propulsează clar în societate. Sursa: REUTERS

Se spune că un mare om de succes a fost întrebat odată dacă îi place munca pe care o face, iar răspunsul său a fost unul surprinzător: "eu nu am muncit nici măcar o zi în toată viaţa mea". Când a fost rugat să argumenteze răspunsul, a explicat faptul că îi place aşa de mult ceea ce face, încât el nu consideră asta muncă!

Self-made in one generation

În cartea sa intitulată "The Unheavenly City", Dr. Edward Banfield de la Universitatea Harvard prezintă rezultatele unuia dintre cele mai întemeiate studii despre succes şi stabilirea obiectivelor. Concluzia la care a ajuns a fost aceea că toţi oamenii de succes au în comun o anumită atitudine mentală, pe care el a numit-o perspectiva pe termen îndelungat. Înainte de a face ceva puteţi determina importanţa activităţii respective, măsurând impactul pe care l-ar putea avea asupra vieţii dvs. în viitor. O regulă importantă este aceea de a evita, pe cât posibil, activităţile ale căror efecte pe termen lung nu sunt în concordanţă cu ceea ce v-aţi propus să realizaţi.

Alte studii au evidenţiat altfel de... adevăruri. Cum ar fi cel că peste 90% dintre multimilionarii din "Top Forbes 500" sunt "self-made in one generation", adică au pornit de la zero şi, prin forţele proprii, au reuşit să acumuleze sume impresionante de bani, să dezvolte companii şi corporaţii de succes şi să devină un model pentru generaţiile următoare. Iar numele vehiculate în acest sens sunt: Bill Gates, Warren Buffett, Michael Dell, Sergey Brin, Lary Page, George Soros, Steve Jobs şi lista poate continua.

În ceea ce îl priveşte pe Bill Gates, analiştii spun că nu este o persoană de succes "datorită faptului că are o avere de 53 de miliarde de dolari, este o pers

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 20 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 52 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum o ora
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°