În ultimul timp au intrat în atenţia presei tot mai multe cazuri de restituire în natură a unor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist. Consecinţele se manifestă în mod vădit pe plan financiar, statul ajungând chiriaş în şcoli, spitale ori universităţi.

Să fie oare atât de facilă obţinerea unui titlu de proprietate de către persoanele fizice ori chiar de entităţi precum Forumul Democrat al Germanilor din România, Biserica Romano-Catolică, sau Eparhia Reformată din Ardeal? O analiză detaliată a situaţiei retrocedărilor, pe întreg teritoriul României, ar putea să ofere un răspuns la aceste întrebări.

România este singurul stat fost comunist din Europa care şi-a asumat restituirea integrală a proprietăţilor confiscate, în condiţiile în care Ungaria a plafonat încă de la începutul anilor ‘90 compensaţiile la câteva zeci de mii de dolari, iar Polonia la 20% din valoare. După douăzeci de ani de la prima lege de restituire, după 3 milioane de hectare de pădure retrocedate în valoare de 10 miliarde de euro, un milion de hectare de teren, 9.000 de clădiri şi 5 miliarde de euro plătite în numerar şi acţiuni la FP, România nu a terminat nici acum de retrocedat. Premierul Ponta declara, la sfârşitul săptămânii trecute, faptul că există aproximativ 80000 de dosare în curs de soluţionare la ANRP, deci procesul de retrocedare s-a desfăşurat extrem de lent în ultimii ani. http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/211373-Victor-Ponta-ANRP-a-emis-decizii-de-compensare-in-cazul-a-peste-12-milioane-de-puncte.html

Pe de altă parte, există numeroase imobile care au fost deja restituite, iar dintre aceste imobile, o parte importantă sunt clădiri în care funcţionează instituţii publice sau de interes public, precum şi autorităţi publice.

În ceea ce priveşte clădirile aflate în situaţia menţionată anterior, fie că imobilele restituite ajung î