Fibrele alimentare nu anulează caloriile, însă ele pot fi un aliat puternic în lupta cu kilogramele în plus. Acest lucru se întâmplă pentru că ele oferă o senzaţie de saţietate pentru mai mult timp, susţin oamenii de ştiinţă. O cantitate mai mare de alimente, care conţin fibre (fructe, legume, cereale integrale), are mai puţine calorii decât o cantitate mai mică din alte alimente. Astfel, o felie de pâine albă (fără fibre) conţine tot atâtea calorii cât trei legume. Consumul de alimente bogate în fibre, în paralel cu carbohidraţi, reduce procesul digestiv şi nu veţi mai avea poftă de mâncare o perioadă mai lungă de timp. Studii realizate la Universitatea Tufts au arătat că femeile care consumau 2.000 de calorii pe zi, dar care şi-au dublat aportul de fibre de la 14 grame la 28, au slăbit patru kilograme în patru luni.
Partea bună este aceea că fibrele se găsesc şi în fructe delicioase, cum sunt căpşunele. Acestea pot constitui un desert perfect sau chiar o gustare între mese. Atunci când vreţi să slăbiţi trebuie să aveţi în vedere bilanţul caloric. Pentru a pierde în greutate trebuie să ardeţi mai multe calorii decât consumaţi. Pentru a putea face faţă senzaţiei de foame trebuie să apelaţi la fructe şi legume. Oamenii de ştiinţă susţin că pâinea albă se digeră mai repede decât fructele şi legumele. Tocmai de aceea, la scurt timp după o masă la fast-food, senzaţia de foame reapare. (Ş.C.)
Fibrele alimentare nu anulează caloriile, însă ele pot fi un aliat puternic în lupta cu kilogramele în plus. Acest lucru se întâmplă pentru că ele oferă o senzaţie de saţietate pentru mai mult timp, susţin oamenii de ştiinţă. O cantitate mai mare de alimente, care conţin fibre (fructe, legume, cereale integrale), are mai puţine calorii decât o cantitate mai mică din alte alimente. Astfel, o felie de pâine albă (fără fibre) conţine tot atâtea calorii cât trei legume. Co