Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chestorul Camerei, despre încadrarea în bugetul pe 2013: Ori deputaţii merg în gazdă, ori reducem sumele forfetare

Publicat in Mediafax, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Chestorul Camerei, Dan Motreanu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că există două soluţii pentru încadrarea în bugetul pe 2013: fie economisirea prin renunţarea la cazarea la hotel şi îndreptarea deputaţilor către gazde, fie reducerea sumelor forfetare de care beneficiază deputaţii.

Motreanu a precizat că, din punctul său de vedere, s-ar putea economisi circa 4.000 de lei pentru fiecare deputat pe lună dacă aceştia nu vor mai beneficia de cei 7.800 de lei pentru cazarea la hotel, ci doar de suma de 3500 de lei care se acordă acum pentru achitarea contravalorii gazdei.

El a explicat că, în condiţiile în care în legislatura viitoare vor fi cu 88 de depitaţi în plus, efortul bugetar acordat cazării acestora la gazdă şi nu la hotel ar scădea considerabil.

Motreanu a mai spus că, în acest moment, circa 170 de deputaţi beneficiază de cazare la hotel, suma plătită pentru fiecare dintre aceştia fiind de 7.800 de lei lunar.

El a arătat că s-ar face o economie de circa 150.000 de Euro lunar dacă aceştia nu ar mai sta la hotel, ci în gazdă.

Cealaltă soluţie prezentată de Motreanu este reducerea sumei forfetare pentru fiecare deputat de la 1,5 din indemnizaţie la 1,2-1,3 din indemnizaţie, ceea ce ar conduce la o scădere a efortului bugetar.

Motreanu a precizat că aceste două soluţii sunt optime pentru încadrarea în bugetul pentru anul 2013 şi a arătat că le va prezenta Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, marţi, în prima şedinţă BPN al PSD de după alegeri, la care a avut şi presa acces, că nu vor fi daţi mai mulţi bani pentru bugetul Parlamentului anul viitor doar pentru că sunt mai mulţi parlamentari, el îndemnând la tăierea salariilor şi a sumelor forfetare

"Toţi parlamentarii noştri trebuie să ştie şi vă spun de pe acum, pentru domnul Zgonea, domnul Ilie Sârbu, să anunţaţi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 50 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°