“Dacă mâine va fi ca şi astăzi, sunt bine. Şi e perfect”
Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, Angela Gheorghiu vorbeşte despre pasiuni, sentimente, dorul de ţară, despre carieră şi prietenia cu Sting, despre cum un mare artist nu se lasă pradă uzurii meseriei, despre refugiul său din Elveţia, despre cum face faţă căderilor psihice inevitabile. De asemenea, solista ne-a dezvăluit că scrie o carte autobiografică.
Jurnalul Naţional: Doamna Angela Gheorghiu, să începem acest interviu prin a vă întreba care a fost scena de iubire a spectatorilor către dumneavoastră rămasă cel mai puternic întipărită în suflet?
Angela Gheorghiu: Oh, nu ştiu... o reacţie mai deosebită... Poate cea a japonezilor, care sunt aproape isterici, complet nebuni. Sunt foarte pasionaţi, pentru că este o muzică nouă pentru ei, prin urmare au o reacţie ieşită din comun. Dar mă simt destul de răsfăţată şi nu prea sunt diferenţe din acest punct de vedere pentru mine. Am acelaşi sentiment pentru public şi nu contează continentul.
Care a fost momentul în care aţi realizat că aţi urcat la înălţimi mari ale carierei, încât să reprezentaţi un nume atât de important în lumea largă? Cred că de la Bucureşti. A fost ca o treaptă pozitivă şi, într-un fel, mă aşteptam.
Bănuiesc că este un sentiment măreţ... Este foarte greu să explic aşa ceva, pentru că sunt etape diferite, subiecte diferite. Cred că în fiecare an am avut parte de câte o nouă descoperire, de aceea şi spun că sunt răsfăţată din acest punct de vedere.
Cum luptă un mare solist ca dumneavoastră cu inevitabila uzură ce se aşterne peste glas, dar şi peste adâncimea trăirilor într-un rol? Oh, nu am trăit în viaţa mea sentimentul ăsta. Uzură? Dumnezeule, nu! (râde) Chiar dacă este vorba despre aceeaşi lucrare, întotdeauna mă aflu într-un alt teatru, cu alţi p
