Handbalista "studentelor" a avut un an 2012 foarte bun, din punct de vedere profesional. Cu "U" Jolidon a ajuns în grupele Ligii Campionilor, iar la echipa națională a început să fie tot mai des convocată. Extrema stângă se așteaptă la realizări și mai mari, în 2013.
Nicoleta Dincă este una dintre jucătoarele de bază ale vicecampioanei României, „U” Jolidon Cluj-Napoca, iar în ultimul timp intră tot mai des în atenţia selecționerului Gheorghe Tadici. Extrema stângă născută la Slatina este mulțumită de anul care tocmai s-a încheiat. „Profesional, anul care a trecut a fost extraordinar și cred că asta s-a și dovedit, n-am avut eu personal un joc foarte bun, dar cu ajutorul echipei am ajuns cât mai sus”, a mărturisit Dincă.
Clujencele nu pot să nu ţină cont de supremația din ultimii ani a Oltchimului, astfel că nu-și pot propune mai mult decât locul 2 la finele sezonului 2012-2013. „Noi ne dorim să aducem cât mai multe victorii și să ajungem pe locul 2, cum am făcut-o și până acum. Dacă mai mult nu se poate, măcar acolo să fim”, a mai spus handbalista echipei clujene.
În vârstă de 24 de ani, Nicoleta Dincă a debutat în 2010 la echipa națională a României, dar a jucat foarte puțin, până la revenirea lui Gheorghe Tadici pe banca tehnică. La Campionatul European din Serbia de luna trecută, extrema care joacă de cinci ani la „U” Jolidon a fost folosită în majoritatea partidelor, chiar dacă nu a fost titulară.