"Mii de libieni vor muri în cazul unei intervenţii a SUA sau a NATO" în Libia, dar "vom lupta până la ultimul bărbat şi ultima femeie", a declarat ieri Muammar Gaddafi la o ceremonie care marchează împlinirea a 34 de ani de la stabilirea "puterii maselor". El a continuat să acuze intervenţia reţelei Al-Qaida în ţara sa, deplângând faptul că mass-media străine nu fac publice singurele demonstraţii adevărate desfăşurate în Libia – cele de susţinere a regimului. "Bărbaţii, femeile, copiii şi bătrânii au manifestat în demonstraţii fără precedent pentru a mă susţine, dar posturile de televiziune prin satelit arabe nu le-au transmis. (...) Puterea este a poporului şi nu există o altă putere. (...) Am fost lider al unei revoluţii, în 1969, şi apoi m-am retras în cortul meu. Nu exercit nici o autoritate. Încurajez poporul să preia puterea", a adăugat Gaddafi în faţa unui auditoriu picat în extaz la comanda acoliţilor regimului.
În cadrul aceluiaşi discurs propagandistic, el le-a cerut responsabililor ONU să trimită o comisie de anchetă "pentru a elucida circumstanţele în care au murit civilii şi poliţiştii" ucişi de "celule latente ale Al-Qaida". "Nimeni nu ar accepta prezenţa în ţara sa a unor grupări armate care terorizează locuitorii. Această situaţie nu poate să continue şi trebuie să i se pună capăt", a completat liderul libian, ameninţând că va exclude din ţară toate companiile occidentale din domeniul petrolier, chemând, în locul lor, firme din China şi India.
Între timp, la Bruxelles, statele membre ale Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au încercat ieri, fără succes, să cadă la un acord privind o eventuală intervenţie militară în Libia pentru a pune capăt atrocităţilor pe care regimul de la Tripoli le foloseşte împotriva poporului. Un prim pas a fost făcut: două nave de război americane – USS Ponce şi USS Kearsarge – au trecut ieri p