Agenţia Standard and Poor's (S&P) a retrogradat vineri nouă ţări din zona euro, aflată într-o criză a datoriilor de doi ani, informează AFP, citat de Mediafax, care prezintă datele-cheie ale acestei crize.
2009
- decembrie 2009, GRECIA: UE lansează un semnal de alarmă cu privire la finanţele publice, după o revizuire în creştere a deficitului (12,7% din PIB). Calificativul este scăzut din cauza unei datorii care se ridică la 350 de miliarde de euro.
2010
- ianuarie 2010, SPANIA: Plan de austeritate în vederea economisirii a 50 de miliarde de euro şi reducerii deficitelor publice (11,2% din PIB), urmat de noi măsuri în mai.
- mai, GRECIA: Plan de împrumutare de la Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a 110 miliarde de euro, în schimbul unui plan de austeritate. Trei morţi în cursul unor manifestaţii.
Crearea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), cu scopul ajutorării ţărilor din zona euro.
- iulie, ITALIA: Adoptarea unui plan de austeritate, în faţa celor mai mari datorii din lume, în valoare de 1.900 de miliarde de euro.
- octombrie: Moneda euro scade la cel mai mic nivel istoric (0,82 de dolari).
- noiembrie, IRLANDA: Plan de salvare al UE şi FMI în valoare de 85 de miliarde de euro, dintre care 35 de miliarde de euro pentru bănci.
2011
- mai, PORTUGALIA: Ajutor UE şi FMI în valoare de 78 de miliarde de euro, în schimbul unui program de austeritate.
- iunie, GRECIA: Nou plan de reduceri bugetare şi de privatizare.
- august, ITALIA şi SPANIA: Atacate pe pieţele financiare.
În FRANŢA, primul plan de austeritate, urmat de un al doilea plan în noiembrie.
- septembrie, ITALIA: Roma nu reuşeşte să calmeze pieţele, în pofida unui nou plan de austeritate.
În GRECIA, troika UE-FMI-BCE, care constată un derapaj al conturilor publice, îşi suspendă misiunea.