Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Anticorpii materni, o nouă pistă în diagnosticarea autismului

Publicat in Mediafax, miercuri 10 iulie 2013 ·

Anticorpii materni care au ca ţintă proteine din creierul fătului ar putea juca un rol în dezvoltarea anumitor forme de autism, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, publicat în Translational Psychiatry.

Efectuat pe 246 de mame ale căror copii sufereau de tulburări din spectrul autitismului şi 149 de mame de copii sănătoşi, studiul a permis stabilirea faptului că un sfert dintre femeile din primul grup aveau în corp o combinaţie de anticorpi diferită de cele din al doilea grup.

Tulburările din spectrul autismului includ forme variate ale bolii, printre care sindromul Asperger, care atinge copii foarte inteligenţi, dar care întâmpină mari dificultăţi la nivelul interacţiunilor sociale.

Anticorpii sunt proteine indispensabile sistemului imunitar. Ei permit detectarea şi neutralizarea substanţelor străine organismului, precum virusurile şi bacteriile.

Femeile însărcinate îşi transmit anticorpii copiilor, ajutându-i pe aceştia să se apere de infecţii până la vârsta de 6 luni, când sistemul imunitar al micuţilor este imatur. Femeile pot, în egală măsură, să le transmită copiilor anticorpi care împiedică dezvoltarea corectă a creierului.

"Am descoperit că 23% dintre mamele de copii suferind de autism erau purtătoare ale unor auto-anticorpi contra anumitor proteine care sunt necesare dezvoltării neurologice sănătoase", a spus Judy Van De Water, autorul principal al articolului, cercetător la Universitatea din California. Aceasta a mai precizat că aceşti anticorpi nu au fost găsiţi în organismele femeilor care au născut copii sănătoşi.

Tulburările din spectrul autismului au o rată de 1 la 100 de cazuri în ţările occidentale, băieţii fiind de trei ori mai afectaţi decât fetele de aceste maladii ale căror origini nu sunt cunoscute.

Echipa coordonată de Van de Water a reuşit să identifice 11 combinaţii diferite de şapte

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 45 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 33 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°