Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: 40 de iranieni au făcut miting într-o sufragerie (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, joi 25 iunie 2009 ·

Membrii comunităţii iranienilor din Timişoara s-au întâlnit la sediul Organizaţiei pentru Drepturile Omului.

Iranienii au fost dezamăgiţi de decizia autorităţilor timişorene care au refuzat să le elibereze autorizaţia pentru o manifestaţie paşnică în faţa Prefecturii. Aproximativ 40 de persoane s-au înghesuit într-o cameră de 4/4, pentru a aprinde lumânări în memoria celor ucişi la Teheran, de forţele de ordine iraniene. „Din păcate ne-au fost lezate drepturile de către Primăria din Timişoara. Am cerut o autorizaţie de manifestare paşnică între orele 14-15.30, dar au dat aviz negativ pe motiv că este avertizare de cod galben. Sută la sută e ceva politic la mijloc, altfel nu înţeleg”, a spus Masoud Javidikia, unul dintre cei care au iniţiat manifestaţia.

Supăraţi pe primărie

„Timişoara este primul oraş liber din România. Cum e posibil ca tocmai în oraşul unde a izbucnit revoluţia să nu ai dreptul la o manifestare pentru libertate şi împotriva unei dictaturi. Pentru că în Iran este dictatură”, a declarat unul dintre iranienii din Timişoara. „Să ştiţi că iranienilor din România le e frică să vorbească. Le e teamă să spună ce se întâmplă acasă. Mai ales studenţilor, care mai au treabă mereu pe la ambasadă, pentru vize”, a spus Ali, un alt protestatar.

Respingerea autorizaţiei de protest l-a înfuriat pe Teodor Raţiu, comisarul şef al Organizaţiei pentru Drepturile Omului. „Cererea pentru manifestarea paşnică a fost trimisă chiar de mine. Prin acest refuz se încalcă un drept al omului de a se exprima liber. În Iran se întâmplă lucruri cumplite. Aceşti oameni nu au vrut decât să aprindă nişte lumânări”, a afirmat Raţiu. Comisia de ordine Publică din cadrul primăriei a mai refuzat o autorizaţie de manifestare, în această iarnă, pentru musulmanii care doreau să fie alături de victimele războiului din Palestina. Şi atunci au invocat un motiv: cererea era

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°